
Pe 14 ianuarie 2021, Primăria Constanța anunța, prin vocea city managerului de atunci, Felicia Ovanesian, că va amenaja un parc în zona unde funcționa Registrul Auto Român.
Au trecut fix patru ani. Nu s-a plantat nici măcar o floare.
S-a făcut însă un pas important: RAR-ul, care fusese adus acolo, la câțiva metri de blocuri, fără niciun fel de dezbatere publică sau vreun studiu de mediu de către administrația Decebal Făgădău – Dumitru Babu, a fost mutat. Procedura a fost birocratică și a durat foarte mult.
Pentru a se construi un parc trebuie însă demolată structura existentă de beton. Anul trecut, în august, consilierii municipali au aprobat proiectul tehnic necesar.
Am întrebat reprezentanții primăriei în ce stadiu se află parcul promis.
„A fost finalizat proiectul tehnic și a fost obținută autorizația de construire. Urmează să se lanseze achiziția pentru execuția lucrărilor.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Primăriei Constanța.
Fântână arteziană, plante agățătoare, spațiu de fitness
Odată finalizat, parcul va fi unul dintre cele mai frumoase din Constanța. Va avea fântână arteziană, peste 160 de copaci, bănci smart cu wireless, plante agățătoare, locuri de joacă pentru copii, spațiu de fitness, supraveghere video, etc.
Va cuprinde alei, locuri de joacă pentru copii, locuri care vor avea suprafața din cauciuc antitraumă, sistem de irigații pentru spațiul verde (apa va proveni de la RAJA, dar și dintr-un puț forat), stâlpi de cinci metri pentru iluminat, cu sursă LED.
Locul de joacă va fi compus, printre altele, din ansamblu multifuncțional de tip vapor, balansoare pentru două și patru persoane, ansamblu multifuncțional cu tobogane și sistem de cățărare.
Vor fi și echipamente de joacă pentru copii mai mari, dar și echipament de fitness, precum ansambluri multifuncționale de tip echilibristică, cu carusel, de escaladă.
Va exista și un grup sanitar cu boiler pentru prepararea apei calde și cu uscător electric pentru mâini.
Parcul va avea 24 de bănci, una cu jardinieră, dar și două bănci smart și trei pe care se va putea șah. Băncile smart vor avea funcție de preluare a energiei solare, alimentare wireless, afișare indicatori de mediu, șezut din sticlă securizată.
De asemenea, se va construi și o fântână arteziană de 13 metri pătrați, dar și cișmele cu apă, coșuri de gunoi îmbrăcate în lemn.
Gardul existent acum, din plăci de beton, va fi desființat, iar în partea cu calea ferată va fi plantat un gard viu, dar și un panou fonoabsorbant.
Spațiul verde va avea o suprafață totală de 9.045 mp. Se vor planta 162 de copaci, 76 de plate perene agățătoare, 300 de plante perene floricole. Copacii vor fi din specii diverse, precum: larice japonez, pin din America de Sud, mesteacăn, salcie plângătoare, arbore de mătase, arțar cu frunze ascuțite, stejar roșu, carpen, corcoduș roșu, salcâm galben, salcâm roșu, arborele lui Iuda.
Pentru siguranță, tot parcul va fi supravegheat cu camere video.
De la demararea lucrărilor, parcul ar trebui să fie gata în cel mult un an.
Costul este estimat la 10.502.548 lei cu TVA inclus.
Iată cum arată zona azi, 15 ianuarie 2025.
Constanta e doar o comuna mai mare….zero spații verzi