La Strada, o autoservire cel puțin la fel de bună ca un restaurant

La Strada, o autoservire cel puțin la fel de bună ca un restaurant
Cartof dulce umplut cu mai multe tipuri de brânză

La Strada este o autoservire din Constanța cel puțin la fel de bună ca un restaurant. De fapt, ei își spun, pe bună dreptate, restaurant-autoservire.

Primul lucru care atrage este design-ul interior. Totul este amenajat cu bun gust, primitor, de la decorațiunile de pe pereți la canapele. Punctul forte este însă, cu siguranță, meniul. Am găsit aici mâncare pe care o putem întâlni la localuri cu pretenții. De exemplu, mi-a atras atenția un cartof dulce umplut cu mai multe tipuri de brânză. Delicios.

Lipiile cu carne de vită, de pui sau de porc sunt bine făcute. Veți găsi aici și preparate precum encillada de pui cu salsa de rosii, clătite ca fel principal, tacos cu peste fript, dar și preparate clasice: pulpe de pui, legume la grătar, mămăligă cu brânză la cuptor, paste, etc.

Pulpă și legume la cuptor. Clasic

La Strada stă bine și la deserturi. Vă recomand un ștrudel, care, pe lângă măr, conține gutui și fulgi de fistic. Sau, de ce nu, o plăcintă cu brânză dulce și stafide.

Prețurile nu sunt cele mai mici pe care le puteți găsi pe piață. O lipie de pui costă 20 de lei, plăcinta cu brânză dulce, 11 lei, un file de somon glazurat la cuptor în sos de vin alb, 36 de lei, pieptul de pui la grătar (150gr), 15 lei. Meniul complet îl găsiți AICI.

Carne de vită învelită cu grijă într-o lipie fragedă

Un amănunt. Când am ajuns, mi-am dat seama că-mi uitasem masca în mașină. Apropo, La Strada este în intersecția de la Capitol, deci parcarea este o problemă. Ar fi trebuie să mă întorc la circa trei străzi distanță și mă grăbeam. Mi s-a oferit gratuit o mască de către o angajată.

Puteți face însă și comenzi, prin Takeaway sau FoodPanda.

Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.