Lavoare cu apă și săpun în zonele aglomerate din Constanța. Cine le-a amplasat

Unul dintre lavoarele amplasate în Constanța

Primăria Municipiului Constanța a amplasat în 10 zone aglomerate din oraș lavoare mobile cu apă, săpun și șervețele, puse la dispoziție gratuit de o societate comercială.

Constănțenii au astfel posibilitatea să se spele frecvent pe mâini, fie că sunt în drum spre casă, spre serviciu sau spre cumpărături.

Lavoarele au fost montate în următoarele zone:

  1. Piața Tomis III
  2. Piața Brotăcei
  3. Cireșica ( cap de linie CT BUS)
  4. Piața CET
  5. Piața KM 4-5
  6. Piața Abator
  7. Gară
  8. Piața Poarta 6
  9. Magazin Tomis – strada Ștefan cel Mare
  10. Zona Cora – bulevardul IC Brătianu

Lavoarele dispun de un rezervor de 100 de litri de apa și sunt dotate cu un dispenser de săpun și unul de șervețele.

Nu există niciun contact direct al mâinilor cu aceste dispozitive. Pentru săpunul lichid se poate apăsa cu cotul, iar pentru apă se va apăsa cu piciorul o pedală.

„Aceste dispozitive vor fi alimentate cu apă, săpun și șervețele ori de câte ori va fi nevoie. Dacă este absolut necesar să ieșiți din case în această perioadă, vă recomandăm să folosiți cu încredere lavoarele. Respectarea unei igiene riguroase a mâinilor, prin spălare cu apă și săpun este esențială în lupta cu noul coronavirus.”, spun reprezentanții Primăriei Constanța.

Lavoarele au fost puse la dispoziție de către Envirotech SRL, cu titlu gratuit, pentru combaterea răspândirii coronavirusului SARS-COV-2.

Compania Envirotech SRL este administrată de Dănuț Florescu, potrivit Confidas.ro. Acesta este asociat sau/și administrator în alte 12 companii, printre care și Oil Depol Service SRL, în care deține 50% din acțiuni. Restul de 50% din acțiuni sunt deținte de Radu Merlă, soțul unei directoare din Primăria Constanța. Firma construiește un bloc controversat pe malul lacului Tăbăcărie.

„Domnul Merlă a desfășurat, de-a lungul timpului, mai multe contracte cu statul, unul dintre ele fiind prin firma Envirotech, firma care s-a ocupat de toaletele ecologice din oraș”, spuneau, în 2017, reprezentanții unui partid politic.

Radu Merlă și Dănuț Florescu au fost asociați în Envirotech, în trecut.

Potrivit Confidas.ro, Envirotech a avut, în 2018, o cifră de afaceri de 7.144.774 lei și un profit de 461.905 lei, și a încheiat 163 de contracte de achiziții publice. Societatea are contracte de milioane de lei cu Primăria Constanța de mai bine de 12 ani, de când instituția era condusă de Radu Mazăre. De pildă, pe 24 iunie 2008, firma din care făcea parte pe atunci şi Radu Merlă, a încheiat cu municipiul Constanţa, reprezentat de Radu Mazăre, contractul nr. 98192, obţinând nu mai puţin de 345.637,44 lei fără TVA pentru asigurarea de toalete pe o durată de cinci luni. Cu alte cuvinte, firma lui Merlă a încasat de la bugetul Constanţei aproximativ 3,5 miliarde de lei vechi fără TVA în mai puţin de jumătate de an.


Zen Residence
energia residence



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Polaris M Holding recomandă clienților să achite facturile prin virament bancar

Tue Apr 7 , 2020
POLARIS M HOLDING are un anunț important pentru clienții din Constanța, Mangalia, Năvodari, Slobozia, Teleorman, Târgu Jiu și Alba Iulia. Factura de salubritate nu mai poate fi achitata la reprezentantul Polaris din teren. „Sănătatea clienților și a angajaților noștri este pe primul loc! În aceasta perioada, in care distanțarea sociala […]
polaris-factura-electronica