„Canada este unul dintre cele mai bune locuri din lume în care să trăiești și vom continua să muncim pentru a fi siguri că orice canadian are o șansă reală și corectă la succes.”
Fraza de mai sus îi aparține lui Justin Trudeau, premierul Canadei, și a fost făcută după ce un site a desemnat țara pe care o conduce drept una în care merită să-ți petreci viața.
A doua parte a frazei este însă esențială, nu prima:
„Vom continua să muncim pentru a fi siguri că orice canadian are o șansă reală și corectă la succes.”
Aici e diferența mare, imensă, între un stat democratic și unul în care democrația este mimată de către și în interesul unui noi nomenclaturi, fie că aceasta este compusă din localnici avizi de bani și putere, fie că e compusă din multinaționale și străini care vor să ne subjuge, să ne fure bogățiile și să ne facă sclavi.
Discursul unui politician din administrația centrală și locală, dar, mai ales, acțiunile sale, asta ar trebui să aibă în vedere: asigurarea unei șanse reală și corecte la succes pentru toată lumea.
Ce înseamnă asta? Mai multe lucruri.
Drepturi corecte și reale pentru toată lumea care dorește să se angajezesau să-și schimbe locul de muncă. Cu alte cuvinte, „omul potrivit la locul potrivit”, cum spunem noi, românii, frumos. Ce avem în schimb? O scară răsturnată a valorilor, în mare parte din societate. De la miniștri care nu știu să folosească în mod corect limba română până la funcționari publici ajunși în instituții prin concursuri formale, care le sunt dedicate. Avem fii, fiice, nași, fine, verișori, ba chiar și șoferi ai unor politicieni cu putere de decizie care ajung în posturi în care nici n-ar fi vizat. Nu pe competențe, ci pe cumetrii. Nu s-a schimbat nimic din celebrul sistem comunist PCR – pile, cunoștințe, relații, ci numai s-a rafinat puțin. Pot să vă dau zeci de exemple de angajări care au folosit acest sistem adaptat, angajări legale, pentru că se bifează toate cerințele. Și nu vorbesc de miniștri, repet, ci de niște funcții banale de bugetari sau funcționari publici, banale, dar, conform ultimelor statistici, de circa trei ori mai bine plătite decât la stat. Și unde se muncește de două sau trei ori mai puțin decât în privat. Nu-i de mirare exodul din ultimii ani către statul bugetar. Îmi spune recent o amică de pe Facebook că e normal ca un angajat al statului, de exemplu, să primească salariul chiar dacă nu face nimic! E vorba despre niște actori care, din câte înțeleg, nu mai pot juca. Asta-i soluția: să fie plătiți în continuare din bani publici, în opinia unora, nu să apeleze la pârghiile legale pe care le au, de exemplu pensionare pe caz de boală.
Drepturi corecte și reale pentru cei care fac afaceri, și aici mă refer și la cei mai mici întreprinzători, IMM-uri, și la cei mari, inclusiv (sau mai ales) la multinaționale. Dacă ați încercat vreodată să faceți o mică afacere, ați observat probabil cum, și aici, există un sistem bine implementat de PCR. S-a încercat, în ultimii ani, o transparentizare a procesului, dar lucrurile sunt departe de a fi ca în citatul premierului canadian. Citeam recent că un primar din București i-a obligat pe directorii de școli, prin contract, să încheie achiziții numai cu firme agreate de primărie. Nu discut legalitatea, ci șansele egale. O firmă mică de construcții, de exemplu, nu va avea niciodată acces la aceste contracte, care totalizează, apropo, peste 20 de milioane de euro, oricât de bună ar fi sau oricât de ieftin ar lucra. Fără contracte, firma se desființează, iar muncitorii migrează fie la firma care are o înțelegere cu primarul, fie pleacă peste hotare. Alt exemplu, din Portul Constanța: o firmă care acum are acționariat din Cipru a avut contract pe 15 ani pentru diverse servicii. Expiră în curând, iar oamenii au fost scoși la proteste, spunându-li-se că le sunt amenințate locurile de muncă. Vrem contracte pe termen nelimitat între stat și firme private? Avem, Primăria Constanța, condusă de Radu Mazăre, a încheiat două astfel de contracte de prestări servicii, pe durată nelimitată. Unde este dreptul la șanse reale? Și exemple de acest gen sunt mii.
Drepturi corecte și reale la sănătate și educație. De fapt, acesta este cel mai important punct. Copiii noștri au dreptul la educație gratuită, dar nu se vorbește nimic despre calitatea actului. Bine, nici gratuită nu este, dar e altă discuție. Școli de renume din Constanța nu au nici acum, la 30 de ani după 1989, o sală de sport. Mult mai grav, mii de școli din România nu au WC-uri în interior și nici apă potabilă. În loc să facem din acest lucru o prioritate zero, noul și în același timp vechiul ministru al Educației le propune elevilor să vină cu șervețele umede de acasă. Păi nu ne mai trebuie nici șosele, pentru că încălțăm cu cizme, și nici canalizare, aruncăm rahatul peste poartă sau în câmp. Noi toți avem dreptul la un sistem sanitar corect, la spitale în care să nu ne fie frică să intrăm și de unde să nu ieșim mai bolnavi decât am intrat. La spitale în care să nu dăm șpagă și unde să fim tratați ca niște omeni care și-au plătit, ani de zile, contribuțiile la sănătate, nu ca niște cerșetori.
Drepturi corecte și reale la o infrastructură decentă. Da, fiecare cetățean al României ar trebui să aibă acest drept. Statul subvenționează metroul din București, de ce nu ar face acest lucru și pentru un sistem ecologic de transport în toate localitățile unde e nevoie? În Constanța, tramvaiele au dispărut de mult, acum avem autobuze construite în Turcia cumpărate cu împrumut bancar. Dreptul egal la o infrastructură. Asta înseamnă nu numai autostrăzi, ci și trenuri capabile să meargă mai rapid decât în anii 40, dar și străzi asfaltate și trotuare pe care să ne ducem copiii la școală, precum și un sistem integrat urban și interurban de transport în comun.
Din păcate, politicienii români nu au avut niciodată ca obiectiv asigurarea unor șanse corecte și reale pentru toți cetățenii țării.
Draga scriitorule/autorule al acestui articol. Intreb si eu ca simplu muritor. Tu ai vizitat vreodata Canada? Sunt de acord sa citezi din Trudeau, un tip de aceeasi varsta cu mine, nascut, in Canada si scolit la privat, al carui tata a fost avocat si prim ministru. Eu sunt Constantean, primii pasi iam facut in Tomis Nord intr-un bloc pe aleea Hortensiei cu fata spre viile care nu mai sunt, caci dupa Revolutie au napadit multe imobile. Am copilarit in Peninsula unde am locuit pana cand am plecat in Canada. Sunt apropate 30 de ani de cand am parasit Romania. Si tu le povestesti basme scornite de Trudeau, un simplu profesor de Engleza ajuns peste noapte prim ministru? In teorie, sau daca vrei pe hartie, multe lucruri par ar fi roze, fie in Canada, fie in Romania sau in orice alta tara. Insa realitatea uneori e cu totul alta. Da-mi voie sa iti dau un exemplu personal. Prima mea zi de scoala intr-o tara straina, intr-o limba straina, a fost un cosmar, si acest lucru a durat ani buni. Am reusit la final sa obtin o diploma de 11 clase ca atatea sunt la numar in provincia Quebec. Mi-am incercat norocul mai departe, la colegiu, la universitate insa nu am avut succes. Norocul a facut ca am prins un post de vara la o biblioteca municipala si acolo am ramas pana acum. Deci din 2001 lucrez la aceeasi companie. Munca grea fizic, ore suplimentare, insa postul in sine jumatate de norma. Dar afacerea asta are si o parte buna. Am dreptul la avantaje sociale, adica asigurare si pensie platita de angajator. Pensia este taxabila dar totusi e ceva mai ales ca Trudeau al tau a legalizat marijuana si vorbeste de cresterea varstei de pensionare la 68 in loc de 65 de ani. Lui ce-i pasa mama lui de birocrat crescut in puf. El a ridicat vreodata o cutie de 30 kilograme in brate? Sa stii ca revin in Constanta vara destul de des si dupa 30 ani nu vad nici o schimbare, decat vaporasele suspendate la intrarile din oras, foarte multe masini, parcari ioc ca inainte de 89 si malluri. Cazionul tot in paragina este , la Acvariu se sta la coada si o data intrat inauntra lesini de caldura, ma mir cum de nu stau pestii cu burtile in sus. La Delfinariu aceeasi poveste, toata lumea se baga in fata la ghiseu, plaja din Mamaia e plina de dughene, de umbrele si poluare fonica, fie difuzoare fie vanzatori Rromi neautorizati vanati de politisti nadustiti si plictisiti. Hotelul Rex acceasi soarta ca si Cazinoul. In schim Regele si tenismena am inteles ca ambii sunt proprietari de hoteluri. Eu cand vin in Romania stau in casa bunicii vecina cu niste Rromi si unul am inteles ca e marinar ce si-a tras o vila pe colt cu treietaje. Cam asa vad eu lucrurile in Romania. Poate ca ma crezi negativist. In orice caz, in momentul de fata, in data de 30 ianuarie 2019 a nins aici la Ottawa de a rupt, lumea e nemultumita de primar, de felul in care utilajele au curatat drumurile si trotuarele. Insa Canada are totusi un avantaj, aici EXISTA parcari, iar masinile parcheaza pe strada, trotuarele fiind deci usor de dezapezit. Insa utilajele nu isi fac treaba nu stiu de ce. Asa ca lasa-l pe Trudeau in lumea lui fantastica,, 3 copii, nevasta fosta pe la TV, ingrjitoare la copii din Filipine, etc. Eu nu-i port lui de grija. Eu am 43 de ani, si munesc fizic pentru 25000 de dolari pe ani, iar sotia tot din Filipine este insa am cunoscut-o pe net aici in Ottawa, ce mai capitala, un fel de Bucuresti, oras birocrat fara viata de noapte, unde se lucreaza de luni pana vineri de la 9am la 5pm. Eu unul nu sunt birocrat dar sunt multi Romani care au aceasta sansa, si se plateste bine. Sotia e asistenta la o casa de batrani, o munca cu mult mai great decat a mea si fizic dar si psihic. Noi doi platim un apartament, o masina, avem un copil la scoala. Canada are asigurare de sanatate, cum am mentionat mai sus, avem ceva si prin servici si asta e lucru mare. Trudeau insa e mister selfie, iau murit laudatorii de mult asa ca se lauda singur. Nu as reveni definitiv in Romania niciodata. Chiar daca uneori tentatia e mare, dar pur si simplu nu exista nimic concret care sa imi demonstreze ca sa schimbat ceva in bine de la Revolutie incoace.