Liberalii vor să reformeze asigurările RCA. Mihai Lupu: ”Analizăm compensarea directă”

IMG-20160222-WA0002

”Este clar că subiectul polițelor RCA este o temă cu rezonanță în spațiul public din ultima perioadă, iar eu, în calitate de președinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Camera Deputaților, împreună cu colegii mei, parlamentari liberali, am făcut o serie de demersuri parlamentare în acest sens, considerând că trebuie să clarificăm urgent problemele reclamate de către cetățeni și diverși operatori economici din România.

Mai mult decât atât, noi, liberalii, considerăm că este mai mult decât inacceptabil să se pretindă în continuare că nu avem nicio problemă pe piața asigurărilor, atât timp cât prețurile polițelor RCA au fost scumpite în mod constant, iar în ultimul an au crescut chiar și cu până la 200%.

Prețurile RCA practicate în ultima vreme au suscitat o serie de discuții și au creat totodată multiple probleme cetățenilor, dar, mai ales, transportatorilor, care, de multe ori, din cauza creșterii excesive a costurilor, se văd nevoiți să se confrunte cu falimentul, să-și restrângă drastic activitatea sau chiar să se mute în țări învecinate cu politici economice mai responsabile în materie.

În ceea ce privește aceste dispute, PNL înțelege că orice instabilitate sau creştere accelerată a primei RCA poate avea o replică destul de dură asupra competitivității și dezvoltării în raport cu jucătorii din piața europeană și ar putea afecta inclusiv creşterea economică a ţării.

În acest context, PNL examinează compensarea directă prin care șoferii să-și poată repara mașina în baza propriei polițe de asigurare, simplificarea procedurilor de transfer a clasei de bonus în cazul achiziționării unui autoturism nou, flexibilizarea modului de achiziționare a polițelor RCA, emiterea polițelor în funcție de istoricul șoferului și diminuarea cheltuielilor de intermediere, adică scăderea comisioanelor, ca soluții viabile și opțiuni de armonizare a sistemului asigurărilor.

Mai mult, PNL se va implica în susținerea unor proiecte pertinente în acest sens, care propun o viziune prin care să existe prețuri corecte și condiții loiale de concurență și sprijină astfel de instrumente în măsura în care ele își dovedesc utilitatea și efectele benefice, fiind în stare în același timp să facă față cerințelor pieței.

În opinia PNL, nevoia de echilibrare și consolidare a sistemului asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto este din ce în ce mai stringentă și reclamă o implicare responsabilă din partea statului român, care, în vederea scăderii tarifelor RCA, ar putea deține propria companie de asigurări.”

Mihai-Lupu-2469

Mihai Lupu,

deputat PL

 

Articole recente

sprijina-jurnalismul-independent
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.