
Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Năvodari a obținut Premiul II la categoria „Proiecte pentru învățământul liceal”, în cadrul Premiile Naționale eTwinning 2025, pentru proiectul intitulat „Youth empowered by Democracy”.
Proiectul a fost derulat pe parcursul anului școlar 2024–2025, liceul din Năvodari având calitatea de co-fondator, alături de un liceu tehnologic din Turcia. Activitățile au vizat teme de actualitate și de maxim interes pentru elevi: valorile Uniunii Europene, alfabetizarea digitală, gândirea critică și rezolvarea problemelor, contribuind la formarea competențelor civice și democratice ale tinerilor.
Coordonarea proiectului a fost realizată de cadrele didactice Alina Bulgariu și Alina Fevga, implicarea acestora fiind apreciată la nivel național. De asemenea, proiectul a fost prezentat în cadrul expoziției proiectelor câștigătoare, unde a atras aprecieri din partea organizatorilor și participanților.
La Conferința Națională eTwinning, liceul a fost reprezentat de Roxana Filip, directorul instituției, alături de profesorii Alina Bulgariu, Alina Fevga și Luiza Ripeanu Arsaluis.
Distincția obținută confirmă implicarea activă a Liceului Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Năvodari în proiecte educaționale europene și preocuparea constantă pentru dezvoltarea competențelor-cheie ale elevilor într-un context internațional.



