Litoralul românesc intră în era uraganelor

Țărmul românesc al Mării Negre va fi lovit în următorii ani de vânt cu viteze de peste 120 de kilometri pe oră și valuri de 10 metri înălțime, estimează un profesor universitar. Academicianul Eugen Rusu (66 de ani), profesor în cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, este evaluator ONU în domeniul predicţiei valurilor și dezvoltator al unor sisteme de predicţie a valurilor folosite inclusiv în cadrul misiunilor navale NATO. El a prezis cu precizie furtuna devastatoare care a lovit recent litoralul românesc și care a provocat distrugeri catastrofale.

Expertul prognozează că în Marea Neagră vor avea loc în următorii ani uragane mai puternice decât cel de săptămâna trecută, cu vânt de peste 120 km/h și valuri ce vor depăși 10 metri înălțime, iar efectele asupra litoralului românesc sunt incalculabile.

„Spuneam în 2019 că în Marea Neagră vor fi furtuni care vor avea intensitatea unui uragan și vor fi forme ciclonice, iar una dintre acestea a avut loc mult mai devreme decât estimasem. Din studiile pe care le-am efectuat recent, viteza vântului va crește semnificativ în Marea Neagră și Marea Nordului”, a declarat profesorul Rusu pentru Adevărul.

Uraganele se împart în patru categorii, în funcție de gradul de pericol pe care îl prezintă – acestea pot fi foarte periculoase, extrem de periculoase, devastatoare și catastrofale. Potrivit profesorului, uraganul care a măturat recent litoralul românesc s-a încadrat în categoria „foarte periculos”.

„Pe baza previziunilor pe care le-am făcut, cred că următoarele uragane din Marea Neagră vor fi extrem de periculoase sau devastatoare”, este prognoza profesorului Eugen Rusu pentru următorii 10-20 de ani, precizând că schimbările climatice majore ar putea devansa mult acest termen, așa cum s-a întâmplat cu uraganul care s-a produs recent în Marea Neagră.

Nu doar intensitatea uraganelor din Marea Neagră va crește, ci și frecvența acestora, arată expertul.

Valurile provocate de aceste furtuni sunt pe locul al doilea ca înălțime după cele generate de un tsunami care pot avea înălțimea unui bloc cu patru etaje. Profesorul Eugen Rusu spune că valurile mari pot provoca inundații.

Pe lângă datele oferite de propriul sistem de predicție, profesorul a luat în calcul și informațiile de la Centrul European de Prognoză Meteo și de la mai multe centre hidrometeorologice cunoscute din lume, precum Institutul Hidrologic și Meteorologic din Suedia, care face simulări meteorologice până la sfârșitul secolului prin luarea în calcul a diferite scenarii climatice. Rezultatele sunt extrem de îngrijorătoare, spune Rusu.

Profesorul a lucrat şi în România la mai multe proiecte de modelări numerice pentru zona Mării Negre, sistemul său de predicţie a valurilor fiind focalizat pe gurile Dunării, unde valurile sunt foarte înalte, iar unele dintre ele sunt anormale.

În 2005, Eugen Rusu a fost numit consultant ştiinţific la Centrul de Cercetări Subacvatice NATO, fiind primul român invitat să lucreze în această instituţie. Timp de şapte luni, el a lucrat la un program informatic de predicţie a valurilor care să fie folosit pentru debarcarea în siguranţă a trupelor NATO în zonele de coastă.

Rusu a fost şi coordonatorul proiectului Nearport, în perioada 2009-2011, prin care a implementat un sistem de predicţie în timp real a valurilor pentru porturile din Portugalia. Pe baza sistemului pe care el l-a creat, autoritățile portugheze şi-au redefinit planurile de apărare împotriva dezastrelor, investind milioane de euro pentru amenajarea unor diguri pe țărm.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

5 thoughts on “Litoralul românesc intră în era uraganelor

    1. Este posibil ca în era meteorologiei dusă în sfera militară, să ne lovim de astfel de probleme și să zicem că vin de la ‘Domnul’!?

    2. Samantarilor ati devenit mai nou si experti/parerologi in meteorologie? Asa se intampla cand toti incultii care nu au nici macar BAC luat isi dau cu parerea pe net.

  1. Nu va suparati dar furtuna care s-a produs nu a fost uragan!!! Uraganele se produc la tropice deasupra oceanelor si lovesc coastele continentale! La forta 5 vantul ajunge la 280 km / ora!!! Furtuna de zilele trecute nu s-a format pe mare,a venit din NV si a traversat Muntii Carpati! Nu mai dezinformati! Va place cuvantul ,,Uragan”?! E mai pompos…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Mafia plajelor se pregătește de un tun. Semnalul de alarmă tras de Stelian Ion

mar nov. 28 , 2023
„Cartelul politic PSD-PNL și UDMR face combinațiile necesare pentru a avantaja anumiți competitori la închirierea plajelor.” Declarația îi aparține lui Stelian Ion, deputat USR, care spune că există o lege pentru aprobarea OUG, ce a permis închirierea plajelor, în perioada 2023-2024, pentru doar doi ani de zile, în anumite condiții […]

V-ar putea interesa și: