Locuitorii din Delta Dunării, teorizați de șacali. Soluțiile se împotmolesc în dosarul cu șină

De ieri, circulă o serie de imagini înfricoșătoare cu un atac al șacalilor, în plină zi, asupra unei turme de capre, pe malul drept al Canalului Sulina, mai jos de Gorgova. Zilele trecute, 60 de oi au fost ucise într-o singură noapte de o altă haită de șacali.

„În Delta Dunării, oamenii sunt terorizați de aceste animale, o situație nu tocmai nouă, având în vedere că, anual, au loc de toamna târziu așa-numitele vânători de extracție, dar care se referă la câteva sute de exemplare, în condițiile în care, după unele estimări, în Deltă am avea nu mai puțin de 20.000 de astfel de animale.”, atrage atenția George Șișcu, deputat PNL de Tulcea.

Acesta afirmă că este de natura oricărei evidențe că ceea ce se face nu este destul.

„Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării cere primăriilor date concrete cu privire la pagubele înregistrate de locuitori din cauza șacalilor. Așteaptă, prin urmare, acte. Birocrația ne sufocă, întocmim parcă numai tabele, dar soluții care să și funcționeze în mod cert nu au fost găsite de Rezervația Deltei, în colaborare cu Ministerul Mediului. Știu că există dispute și cu organizațiile de mediu, care ar prefera în locul vânătorii tranchilizarea animalelor și apoi eutanasierea lor. Specialiștii să se pună de acord cu ONG-urile, dar SĂ ACȚIONEZE, nu să aștepte după reclamații îndosariate în dosare cu șină!”, a mai spus acesta.

Liberalul a aflat de curând și faptul că Administrația Parcului Naţional Munţii Măcinului a început demersurile pentru încheierea unor parteneriate cu instituții de specialitate în vederea realizării unui studiu care să releve efectul asupra populației de șacali al aducerii în rezervație a unei haite de lupi. Studiul ar urma să dureze… 2 ani! Lupul ar fi, cred cei de la Parcul Național, singura soluție pentru a ține sub control efectivele de șacali.

„Vreau să mă implic în această problemă și voi lua legătura inclusiv cu Ministrul Mediului pentru a vedea ce este de făcut și cum poate fi impulsionată birocrația șacalilor cu dosar cu șină. Dacă avem viduri legislative (deși mă îndoiesc, aici ține de aplicare), atunci în Parlament le vom rezolva cu celeritate în cazul în care ordinele de ministru sau hotărârile simple de Guvern nu sunt suficiente. Teroarea însă trebuie să înceteze, oamenii nu au nici o vină!”, a mai spus George Șișcu.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Motor de barcă căutat de autoritățile din Suedia, găsit de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă

mie ian. 25 , 2023
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă în cooperare cu echipa mobilă și corpul de control din cadrul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, un motor de barcă, bun căutat în vederea confiscării de către autoritățile din Suedia. În […]

V-ar putea interesa și: