Lucian Lungoci, PSD: „Aproape 5 paie la 44 de UAT-uri nu este o soluție!”

Lucian Lungoci, pe vremea când conducea RAJP Constanța. Acum este deputat

Mâine, 28 iulie, pe ordinea suplimentară a ședinței ordinare a Consiliului Județean Constanța se află și Proiectul  privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din TVA pe anul 2021, pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale.

„E vorba despre 11.242.000 lei, sumă pe care acordat-o Constanței guvernul PNL-USR-UDMR.  Nici măcar 16.000.000 cât era prevăzut în draftul de buget pe 2021!?”, a atras atenția Lucian Lungoci, deputat PSD.

Acesta a precizat că, la momentul la care, în Parlamentul României, s-a dezbătut Legea 15/2021 a Bugetului de Stat pe acest an, parlamentarii PSD Constanța au propus un amendament prin care să se aloce 30.000.000 lei pentru drumurile județene și comunale din județul nostru.

Iată întreaga declarație a parlamentarului PSD:

„Experiența de 4 ani în fruntea Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri m-a determinat să insist pentru acordarea acestei sume din care s-ar fi putut face, într-adevăr, ceva. Amendamentul nu a fost susținut de parlamentarii PNL sau USR de Constanța, iar la promulgarea Legii 15/2021,  Constanței i-au fost distribuite doar cele 11.242.000.  Acum a venit momentul împărțirii acestei sume derizorii, acordată de actuala Putere pentru rezolvarea problemelor reale ale constănțenilor.

În fapt, din 11.242.000 lei,  6.500.000 lei  sunt alocati, așa cum era normal, pentru drumuri județene, diferența de 4.742.000 lei fiind împărțită, pentru drumuri comunale, între 44 de unități administrativ-teritoriale. Unele – așa după cum se arată în anexele proiectului de hotărâre – au primit sume mai mari, respectiv 240.000 lei pentru Mihail Kogălniceanu sau Crucea, ambele având primari PNL. Altele – mult mai puțin, 42.000 lei, așa cum este cazul comunei Limanu, condusă de primar PSD.  În acest caz, însă, nici măcar nu mai este vorba despre coloratură politică, ci despre modul în care se aruncă pe fereastră 4.742.000 lei.

Concret, în condițiile în care un kilometru de asfalt costă, la cel mai mic  preț, 300.000 lei, nici comunei cu 240.000 lei alocați nu îi ajung să facă ceva rezonabil pentru comunitate. Pentru 5 kilometri de drum comunal sunt necesari 1.500.000 lei, sumă care nu este atinsă chiar dacă pun, mână de la mână, două sau trei localități pe raza cărora trece un drum comunal! Despre 9 sau 10 kilometri de drum comunal asfaltat nici nu poate fi vorba!? Așa cum nu văd ce s-ar putea spune despre cei 42.000 lei, sumă insuficientă și pentru tăiat iarba de pe marginea drumurilor din Limanu.

Repet, sunt bani aruncați pe fereastră, cu atât mai mult cu cât au destinație strictă pentru drumuri comunale! Nici un primar nu poate face altceva cu ei, dar nici drumuri asfaltate nu vor putea realiza cu aceste sume!  Și dacă cineva din conducerea CJC își imaginează că dau acești bani tot pentru pietruire, îi anunț că se înșală: constănțenii, în orice localitate s-ar afla, vor asfalt!   

Date fiind cele expuse mai sus, îi rog, îi sfătuiesc pe reprezentanții conducerii CJC să reanalizeze împărțirea banilor. Să reanalizeze și să aleagă 2-3 drumuri comunale, drumuri circulate într-o stare tehnică proastă și să aloce întreaga sumă acolo. Nici nu mai contează ce coloratură politică au primarii din acea zonă – important este să nu se arunce 4.742.000 lei pe marginea drumurilor!

Am refăcut peste 450 kilometri de drumuri judetene și nu a contat coloratura politică. Oamenii din comunitățile străbătute de aceste drumuri nu sunt PNL, PSD, USR sau alte partide. Sunt locuitori ai acestui județ! 

Dacă nu se întâmplă ceva în acest sens, ne putem întreba care au fost prioritățile și urgențele despre care se face vorbire în expunerea de motive a proiectului de hotărâre, în condițiile în care  aproape 5 paie la 44 de UAT-uri nu este o soluție!”


energia residence
Dacă vreți să fiți la curent cu știrile din județul Constanța, ne puteți urmări și pe Facebook:
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.