Lucrările la Cazinoul din Constanța vor fi gata până la finalul anului 2023

cazino constanta

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat vineri, la Constanța, că lucrările de reabilitare a Cazinoului vor fi gata la finele anului viitor.

La sfârșitul lunii martie 2023 vor fi finalizate lucrările, termen care în mod asigur sigur se va ajusta până la finele anului viitor. În cei doi anii, s-au descoperit necesitatea unor lucrări suplimentare, pe partea de consolidare și ornamente. Partea de turnuri a trebuit reconstruită complet, nu a putut fi reabilitată. Sunt în continuare provocări legate de partea de consolidare, ornamente, arhitectură, care necesită o flexibilitate a termenului de execuție. Important e să avem o lucrare de calitate. Vă asigur că Guvernul și Ministerul Dezvoltării vor acorda atenție sporită acestei investiții și vom căuta soluții legale pentru a desăvârși această lucrare”, a spus ministrul.

Vestea a fost salutată de politicieni și nu numai.

„Povestea Cazinoului Constanța merge mai departe. Realizările sunt cel mai bun argument în orice dispută. Disputa privind #CazinoulConstanța a luat sfârșit în urmă cu 2 ani, când au început lucrările de restaurare și reabilitare. Deja, primele rezultate se pot vedea.”, a punctat și deputatul Marian Crușoveanu.

„Ministrul Dezvoltării ne-a asigurat că la sfârșitul anului viitor vor finalizate lucrările, chiar dacă vor exista mici întârzieri cauzate de creșterea prețurilor materialelor de construcții și de necesitatea consolidării clădirii. Așteptările noastre, ale tuturor, vor lua sfârșit când vom vedea acest obiectiv luminat cum strălucește pe faleza Constanței.”, a mai spus acesta.

Care va fi destinația Cazinoului

Întrebat care va fi destinaţia Cazinoului după reabilitarea acestuia, ministrul Dezvoltării a răspuns: “Aici cred că trebuie să îl întrebaţi pe domnul primar şi Primăria municipiului Constanţa. Eu ştiu ceea ce se doreşte. Se doreşte să fie un spaţiu care în care să se prezinte, pe de o parte, istoria acestei clădiri, pe de altă parte, să fie ceva legat de partea specifică, dacă vreţi, a Constanţei, că suntem pe litoral, adică legat de mare. Evident, avem aici Sala Oglinzilor, care permite desfăşurarea unor evenimente culturale sau chiar de alt tip, artistice, prin grandoarea acestei săli. Adică sunt spaţii care pot fi valorificate în mod cert, dar ele vor fi stabilite ca şi atribuţie de către beneficiarul lucrării, care este Primăria Municipiului Constanţa”.

V-ar putea interesa și:

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Primăria Medgidia va desfășura cea de-a treia etapă a campaniei de dezinsecție

Fri Aug 19 , 2022
Primăria Municipiului Medgidia vă informează că, în perioada 22 – 26 august 2022, în intervalul orar 08.00 – 16.00 și 21.00 – 04.00, va desfășura cea de-a treia etapă a campaniei de dezinsecție în municipiul Medgidia și zonele limitrofe. În cadrul campaniei se vor desfășura activități de dezinsecție în vederea […]
medgidia dezinfectie