Acest articol are ca subiect principal aducerea la suprafață a realităților despre vechiul popor macedonean. Pentru a iniția această procedură destul de dificilă şi foarte sensibilă, am să plec de la multiplele informații acumulate de-a lungul vieții mele, începând cu anii copilăriei și până în prezent.
O parte din temelia acestei lucrări se bazează pe o gândire logică. Multe scenarii intuitive vor stimula imaginaţia dumneavoastră, astfel încât, împreună, să trecem peste un baraj istoric care de multe ori nu a corespuns cu realitatea. Realitatea de multe ori a fost răstălmăcită de cei care dominau în urma unor cuceriri teritoriale. Multe înscrisuri din istoria antică au fost tipărite sub influenţa şi presiunea celor care erau în momentele respective forţele dominante.
Rădăcinile neamului macedonean sunt cunoscute în mare parte doar din spusele istoricilor antici. Nu vom parcurgem toate realizările acestui măreț popor, care a culminat cu închegarea unui imperiu imens, ocupând aproape două continente, imperiu condus de marele Alexandru Macedon.
Sunt multe necunoscute care nu au fost bine analizate şi înțelese îndeajuns. Necunoscute, care au lăsat în urma lor o doză de mister vizavi de fostul popor macedonean, care, in prezent, nu se regăseşte pe nicăieri.
Puterea lui Alexandru Macedon, inteligența si iscusința militară au fost rezultatul predecesorilor lui, care au reușit să dezvolte un regat destul de mare şi puternic. Este lesne de înţeles că în acele timpuri, ca să se dezvolte o asemenea putere militată, era nevoie de un număr foarte mare de familii din rândul cărora se puteau selecta tinerii apţi de luptă. Populaţia macedoneană se întindea pe o suprafaţă foarte mare, ocupând tot ţinutul Balcanilor începând cu partea sudică a Dunării.
Începând cu opt secole înaintea erei noastre, neamul macedonean începuse să se dezvolte foarte repede, devenind un regat de sine stătător. Pentru a întemeia un regat, logica ne împinge să acceptăm ideea, după cum spuneam, că şi populaţia subordonată regelui era destul de mare ca număr de locuitori. Întrucât în acea perioadă nu existau activităţi complexe care să aducă beneficii prin taxe, necesar întreţinerii regatului, în mare parte susţinerea financiară era realizată din activităţi bazate pe agricultură si un comerţ incipient. Adaptându-se la relieful existent, populaţia era nevoită să se ocupe, pe lângă alte îndeletniciri, în mare parte cu păstoritul.
Europa, în acel moment, era o zonă nepopulată. Macedonenii, practicând păstoritul, din aproape în aproape, toată zona Balcanilor a fost foarte uşor ocupată. În zonele unde păstoritul era uşor practicabil, s-au înfiinţat mici cătune, care cu timpul s-au dezvoltat, devenind sate, comune şi chiar oraşe.
Regatul nu a avut niciodată intenţia de a se întinde peste alte populaţii vecine, decât în mod natural, acolo unde teritoriile erau libere. Singurele războaie au fost cele de apărare a propriilor teritorii.
Grecii, în acele timpuri, se dezvoltaseră numai în zonele unde se putea face comerţ. Ocupându-se numai cu navigaţia, comerţul marin le aducea mari beneficii. Astfel, de-a lungul mărilor, coborând din zonele caucaziene, ei au întemeiat mici puncte comerciale, care în timp s-au dezvoltat, devenind mici porturi accesibile pentru schimburi comerciale cu populaţiile indigene. Veniturile financiare au fost benefice pentru transformarea zonelor comerciale în Oraşe Stat. Beneficiind de mulţi bani, cultura a început să se dezvolte cu paşi mari. De asemenea, ştiinţa şi religia s-au dezvoltat în aceeaşi măsura.
În sudul Macedoniei din acele timpuri, se dezvoltaseră câteva asemenea porturi comerciale ca urmare a multor schimburi comerciale cu regatul macedonean. Oraşele Stat, Atena, Sparta şi Teba, au devenit adevărate puncte strategice. Populaţia înmulţindu-se, Grecii au început să ocupe teritorii continentale ajungând la lupte armate cu regatul vecin. Au urmat câteva războaie în care Grecii au fost înfrânţi şi alungaţi de pe teritoriile macedonene.
Un alt război a fost cel de apărare împotriva expansiunii persane. Fiind o armată net superioară ca număr de soldaţi, Macedonia a fost ocupată o scurtă perioadă de timp. Luptele de eliberare de sub tutela persană l-au determinat pe Fillip al II-lea să întărească armata, în aşa fel încât a urmat un război de răzbunare împotriva Perşilor, război care de fapt, a fost începutul imperiului macedonean.
Filip al ll-lea, un strateg şi un diplomat foarte iscusit, a investit foarte mult în educația fiului său, Alexandru, atât în cultură, cât şi în meşteşugul tehnicii militare. Văzând că are în fața lui un elev foarte capabil, cunoscutul filozof Aristotel a reuşit să-i transmită elevului său tot ce se putea, în așa fel încât în scurt timp Alexandru să devină un atotștiutor al tuturor cunoștințelor avansate din acea perioadă. Totodată, cei mai buni comandanți de oști din armata macedoneană au facut din Alexandru un adevărat luptător.Toată tehnica de război din acea perioadă a fost perfecționată, în așa fel încât pe parcursul extinderii imperiului, toate luptele au fost câștigate cu pierderi foarte mici și cu un număr de soldați inferior adversarilor. Totul a culminat cu câştigarea luptelor împotriva lui Darius şi cucerirea imensului imperiu persan. Au urmat Egiptul, India şi tot ţinutul mediteranean.
Din păcate, viața acestui brav conducător a fost curmată de timpuriu din cauze naturale. La 33 de ani, Alexandru a lăsat în urma lui un imperiu inimaginabil de mare. Toată această expansiune rapidă și cu urmări materiale benefice pentru armata macedoneană, în viitorul apropiat, a generat mari probleme pentru susținerea și menținerea dominației pe teritoriile cucerite.
După acel tragic eveniment, armata a fost nevoită sa preia toate teritoriile în administrare, astfel încât toți comandanții de batalioane au devenit conducători pe diverse zone întinse și ocupate de populațiile indigene. S-a trecut la o nouă etapă a imperiului macedonean. În locul luptelor de extindere a imperiului, s-a trecut la o activitate de uzură pentru dominarea teritoriilor existente.
Începând cu această etapă, apar și marile probleme ale neamului macedonean. Toate bogățiile acumulate de Alexandru au fost împărțite între comandanți, însă o mare parte a acestora au plecat spre vechiul regat. S-a format un convoi puternic, apărat de cei mai destoinici ostași, împreună cu rămășițele trupești ale lui Alexandru. Din păcate, acest convoi nu a ajuns pe meleagurile vechiului regat. Intențiile marelui cuceritor au fost acelea ca regatul macedonean să devină cel mai puternic din lume. Experiența acumulată în privința constucțiilor, vestitele Alexandrii, tehnica construcțiilor din Egipt, trebuia fructificată şi aplicată pe tot teritoriul vechiului regat. S-a întâmplat tocmai invers. Moartea prematură a curmat acest vis măreț. Imperiul a început să decadă, cum de altfel s-a întâmplat și cu vechiul regat.
Totul s-a declanșat în urma unor greșeli, la prima vedere nesemnificative. Majoritatea comandanților care au rămas pe teritoriile cucerite, vrând-nevrând, au început să devină proprietari și ca orice propietar, ca să-și întărească autoritatea aveau nevoie de ajutoare. Populația de pe acele teritorii era băștinașă. Era aproape imposibil ca acele teritorii să fie controlate fără să apară probleme. Singura metodă și cea mai la îndemână era aducerea din regat a unor oameni cunoscuți și siguri, gen: părinți, frați, veri, prieteni. A urmat un adevărat exod de populaţie macedoneană din regat spre acele teritorii, oarecum străine.
Este lesne de înțeles că vechiul regat a slăbit vertiginos. Majoritatea populației rămase nu putea să se organizeze, atât politic cât și militar, în așa fel încât binecunoscuta putere a acestui neam să rămână intactă. Au urmat nenumărate lupte interne pentru restabilirea fostei forţe militare și politice. Din păcate, aceste lupte interne au fost conjugate şi cu un alt fenomen. Majoritatea puterilor vecine credeau ca Macedonia era foarte bogată. Din păcate, nimic din bogățiile acumulate de imperiul macedonean nu a ajuns unde trebuia. Au urmat o serie de bătălii împotriva popoarelor care vizau aceste bogății. Un alt pericol a fost expansiunea statului Roman.
La porțile vechiului imperiu macedonean bătea următorul imperiu, în construcție, Imperiul Roman. De frică că puterea macedoneană se poate reforma, romanii au adoptat o politica de distrugere a acestui neam. Toate palatele au fost distruse, toată populația a fost alungată de pe teritoriile ei. Tot ce însemna macedonean trebuia să dispară. S-a recurs la o strategie criminală copiată din luptele gladiatorilor “cel slab trebuie să moară”. Era cunoscută această metoda de asuprire. Peste tot unde au pătruns armatele romane s-a folosit acesta strategie inumană.
Un alt fenomen, sau mai bine spus, blestem, cădea pe umerii macedonenilor, “frica de identitate”. Majoritatea familiilor aflate in incinta și-n apropierea cetăților distruse s-au refugiat în munți. Era singura posibilitate ca acest brav popor să mai scape din faţa tăvălugului roman. Se va accentua frica de a folosi denumirea de “macedonean”.
De-a lungul timpului, identitatea acestui popor a început sa pălească. Având un limbaj foarte apropiat de cel al românilor, s-a ajuns la concluzia ca ar fi mai bine să se accepte denumirea de aromâni sau vlahi. În România, de foarte mult timp se credea ca populațiile latine din zona vechiului regat macedonean și din toţi Balcanii erau de origine română care foloseau un dialect al vechii limbi dacice. Aceasta “frică de identitate” s-a manifestat foarte mult timp, astfel încât şi în momentul de faţă sunt mulţi istorici, chiar din neamul macedonesc, care fac greșeala de a susține ideea ca în întregime acel brav si vechi popor a dispărut. Oare este posibil? Oare niciun macedonean sa nu fi scăpat de această dramă a istoriei?
Multe pericole s-au mai abătut pe umerii macedonenilor. După căderea Imperiului Roman, a început un alt val de ocupație, Imperiul Otoman. În perioada de relaxare dintre cele două ocupații, s-a ivit o bună oportunitate ca neamul macedonean sa se reformeze. Majoritatea familiilor refugiate în munți, în special din munții Pindului, au început să coboare, refăcând vechile localități băștinașe. În jurul ruinelor de la Pella s-au reformat câteva localități destul de mari: Neagosti, in prezent Edessa, Ţăruna, în prezent Salonic, Bitola, Verhina, Ioanina, Ohrid, Moscopolis, etc. Au rămas și multe vestigii bisericești. Fuga din faţa romanilor este dovedită și de vestitele biserici de pe stâncile Meteorei, care au fost construite de macedoneni. Toată localitatea în momentul de faţă este ocupată în marea majoritate de familii macedonene.
Din păcate, un alt blestem a căzut pe umerii acestui popor. Perioada de relaxare a fost foarte mică. A apărut dominația otomană. Poporul macedonean nu a avut timp suficient să se reorganizeze într-un nou regat. Nu s-a pus bazele unei ţări de sine stătătoare. Cultura a avut foarte mult de suferit, bisericile nu s-au refăcut, iar religia nu a avut un rol benefic pentru reformare. Tot poporul macedonean era răspândit de-a lungul Balcanilor.
Orașele-stat grecești aflate la sudul bazinului mediteranean, după dominația macedoneană urmată de cea romană, au începuseră să se refacă. Ocupându-se cu navigația și comerțul, după cum am spus, au avut posibilitatea materială de a se reforma mult mai bine faţă de poporul macedonean refugiat în munți, care, vrând-nevrând, aveau la îndemână numai păstoritul oilor și mica agricultură. Un alt handicap, cel material, a căzut pe umerii neamului meu. Spun neamul meu pentru că originea părinţilor mei se trage din vechiul regat macedonean, respectiv mama care făcea parte din ramura familiilor cu denumirea de Fotu, s-a născută în localitatea Patecina si tatăl, Dimaca, născut în localitatea Gramoticova. Ambele localităţi se află în prezent lângă orașul Edessa. Toată zona este cunoscută ca fiind zona unde se află, după cum spuneam, imensele ruine ale cetății de scaun Pella.
Și după căderea imperiului otoman au apărut alte ghinioane. Pe teritoriile slab ocupate de fostul popor macedonean, care s-a depopulat în mare parte, au venit numeroase popoare migratoare. În Balcanii vestici s-au instalat Iugoslavii care au migrat din zonele slave. Chiar și denumirea lor păstra amprenta regiunilor de unde au plecat, Serbia vine de la Siberia. Bulgarilor, noi macedonenii le spuneam Vurgari, ei au venit de pe Volga. Bulgarii au ocupat teritoriile dintre Dacia și Vechea Macedonie. S-a făcut o ruptură definitivă între cele două popoare latine înfrățite, o să vedem mai târziu de ce aceste popoare au avut aceeași origine.
Slavii, care s-au instalat în partea balcanică de sud, au luat chiar și denumirea de Macedonia, astăzi Macedonia de Nord. Toate localitățile macedonene din Albania au fost ocupate de albanezi. Moscopole ajunsese la un moment dat cea mai înfloritoare zonă. În acea perioada depășea ca număr de populație orașul Viena. Moscopole, era un punct strategic comercial între orient și occident. În timpul imperiului otoman, acest vestit oraș a fost distrus din temelii. Toată populația macedoneană a migrat în toată lumea. Mulţi comercianţi s-au instalat în Austria, iar o mare parte au migrat în România.
După războiul de independența, teritoriul vechiului regat macedonean a fost împărțit între Greci, Bulgari, Iugoslavi și Albanezi.
Și după acest dezastru, blestemul pentru neamul nostru a continuat. Fără nicio șansă de a se reforma prin întemeierea unei ţări, o țară cât de mică, poporul macedonean a continuat să sufere. Chiar şi denumirea vetrei noastre ne-a fost furată. Numele de Macedonia a fost preluat de un popor slav.
Statul Grec, după războiul de independență, a adus un număr mare de greci localizați în acele timpuri în zonele caucaziene. Toată acestă populație a fost interpusă în vechiul regat.
Şi ca blestemul să continue, a urmat o altă perioadă destul de dificilă, destul de neagră. Au apărut imense conflicte între populația băștinașă și noii veniți. Conflicte care s-au soldat cu mari pierderi omenești din partea macedonenilor. Noii veniți au fost susținuți de armata greacă și de biserica greco-catolică, beneficiind de mari favoruri. S-a interzis vorbirea, în public, a limbii macedonene. Toate școlile și bisericile au fost distruse. Aceste conflicte, care nu se mai terminau, au determinat ca o parte din populație să-și părăsească locurile natale și să migreze în alte locuri mai sigure. Așa s-a întâmplat când România a intrat în posesia Cadrilaterului. O parte din populația macedoneană a fost chemată să populeze aceste teritorii.
Ca și făcut, blestemul a continuat. După ce s-au întărit economic, au construit case, ferme, luând totul de la zero, Cadrilaterul a fost retrocedat Bulgariei. A urmat un nou exod, un nou început. Toată populația macedoneană a fost nevoită să se transfere în România. Oarecum, au ajuns la origini. Aici, din fericire, a urmat o perioada de stabilitate, cu toate că după război a urmat o altă perioadă grea, generată de problemele comunismului.
Oriunde s-au aflat și indiferent de situație, familiile macedonene au reușit să se descurce. Cu toate necazurile generate de lipsa unei ţări stabile, au reușit să-și păstreze tradițiile, să nu piardă limba maternă și să ducă mai departe neamul, limba si tradițiile macedonești.
Am menționat mai sus că macedonenii au ajuns la origine. Am să redau un pasaj din lucrarea intitulată “Înainte și după Darwin”, unde veți afla de ce neamul latin a avut o origine comună.
“ Pentru că vorbim de radăcinile limbii latine, este cazul să facem o întoarcere în timp şi în urma unei analize foarte amănunţite vom afla de ce popoarele latine au aceeaşi origine şi de ce el a fost cel mai numeros dintre toate neamurile europene.
Istoria originii poporului latin este, oarecum, necunoscută. Misterul se leagă de o schimbare geografică severă, survenită în urma unor fenomene naturale. Am să dezvolt un scenariu care pleacă de la mai multe observaţii, una dintre ele se referă la câteva constatări făcute în urma unei excursii pe malul Mării Egee, mai precis în zona Oraşului Scufundat, Kekova, Turcia.
La începuturile civilizaţiei moderne, mai multe grupuri formate din familii bogate, pentru a evita diverse pericole, obişnuiau să construiască clădiri fortificate, gen Cetăţi, care în timp, prin extindere, deveneau Oraşe Cetăţi, construcţii prevăzute cu ziduri de apărare înalte, bine fortificate, uneori construite în zone greu accesibile. Acest gen de construcţii antice se găsesc pretutindeni de-a lungul globului pământesc. Oraşul Cetate era un mod obişnuit de dezvoltare social culturală unde, în timpuri paşnice, oamenii făceau agicultură în exterior, iar în timpuri grele se adunau în incinta cetăţii. Toţi bărbaţii apţi de luptă, indeferent de ocupaţie, deveneau adevăraţi soldaţi pentru apărarea cetăţii lor.
La Kekova s-a dezvoltat un asemenea oraş. Majoritatea construcţiilor şi în special scările care legau clădirile între ele, aflate la diferite înălţimi, erau realizate prin şlefuirea stâncilor calcaroase, relief caracteristic acestei zone. Istoricii spun că în urma unui cutremur de pământ acest oraş, în mare parte, s-a scufundat. Se vede foarte bine cum scările săpate în piatra masivă sunt încă intacte şi coboară în interiorul mării la adâncimi foarte mari.
Normal, în urma unui cutremur, aceste formaţiuni stâncoase, logic, ar trebui să se sfărâme, nicidecum să se scufunde.
De fapt, fenomenul este invers. Acest oraş a fost inundat de ape. Procesul de inundare a acestor ţinuturi străvechi a pornit din cauza unor fenomene naturale. Un cutremur de pământ sau creşterea nivelului apelor oceanice au dus la formarea Srâmtorii Gibraltar. Dislocarea barajului natural care separa Oceanul Planetar de zona actualului bazin al Mării Mediterane, aflat cu mult sub nivelul apelor planetare, a provocat acest fenomen de inundare. Eroziunea accentuată a strâmtorii, determinată de rapiditatea curenţilor de apă care s-au format, au făcut ca toată zona actuală a Mării Mediterane să fie inundată de apele oceanului planetar. În cascadă, au luat naştere şi celelalte mări: Marea Egee, Marea Adriatică, Marea Ionică şi Marea Marmara. Toată populaţia din bazinele acestor mări, înainte pline de râuri, fluvii, lacuri şi de o vegetaţie intensă, foarte propice pentru dezvoltarea cetăţilor, s-a refugiat din calea apelor care creşteau în permanenţă. Aşa se explică de ce acel oraş antic, localizat acum în zona oraşului turcesc Kekova a fost părăsit de locuitorii acelor timpuri.
Tot în acea perioadă, ca urmare a creşterii nivelului apelor, s-a format Marea Marmara. Când nivelul acestei mări a ajuns la nivelul maxim, s-a format canalul natural Bosfor. Marea Neagră şi Marea de Azov s-au format în urma acestui fenomen natural. Un calcul aproximativ ne-ar duce la o întoarcere în timp de aproximativ 4000-5000 de ani.
Bazinul actual al Mării Negre, înainte de această catastrofă naturală, era dominat de Fluviul Dunărea. Acest fluviu se întindea până în porţiunea estică a bazinului Mării Negre. Este foarte uşor să deducem că lungimea Dunării, cu tot relieful ei şerpuitor, era destul de mare, apele ei se acumulau într-un lac aflat la cea mai mare adâncime a reliefului existent.
Revenind la populaţia latină care trăia pe marginile acestui imens fluviu, bine dezvoltată ca număr de locuitori, odată cu inundarea lentă a acelor locuri, acest popor a fost nevoit să migreze spre zone mult mai sigure. Poporul Dac a rămas în zona actuală, fiind protejat de lanţul Munţilor Carpaţi, o parte s-a refugiat în Basarabia, o altă parte a ocupat zona Istanbulului, unde s-a dezvoltat poporul Troian, o altă parte s-a refugiat în zona Greciei actuale şi pe tot teritoriul Munţilor Balcani, formând vestitul popor Macedonean. Tot în urma acestei migraţii, s-au dezvoltat celelalte popoare latine. Numeroase familii, proprietari ale acelor oraşe, împreună cu toată populaţia aferentă, s-au deplasat în josul Europei sud-vestice, ocupând terirorii destul de întinse, teritorii care erau libere şi destul de bogate în vegetaţie. De-a lungul multor secole de existenţă paşnică s-au format popoarele: francez, spaniol, portughez şi italian. Toate aceste popoare au, pe lângă o limbă bogată în cuvinte comune, o constituţie fizică şi în special constituţia feţei, foarte apropiată.
Sunt câteva indicii clare care dovedesc că atât Marea Neagră, cât şi celelalte mări mediteraniene, s-au format mult mai târziu faţă de celelalte mări de pe alte continente ale globului. Un Oraş-stat a fost descoperit în zona oraşului Mangalia, aproape de vestita cetate Calatis. O suprafaţă imensă, subacvatică, acoperită cu ruinele unei mari cetăţi antice, demonstrează că apele mării au inundat aceste locuri, cândva ocupate de o civilizaţie avansată atât din punct de vedere arhitectural, cât şi organizatoric. Cel mai probabil, aceste locuri erau ocupate de o populaţie macedoneană. Faptul că această Cetate destul de dezvoltată era foarte apropiată de spațiul dacic, reiese, în mare parte, din apropierea lingvistică între poporul dac şi cel macedonean. Cred că în acele timpuri se vorbea aceeași limbă. Spun asta pentru că cele mai apropiate limbi din gama limbilor latine vorbite în toată Europa sunt cele dacice şi macedonene. Odată cu inundarea acestei cetăţi, toată populaţia a fost forțată să părăsească acele locuri. În zilele noastre, doi vorbitori ai acestor limbi se pot înţelege foarte uşor fără niciun interpret. Vechiul popor macedonean s-a fărâmiţat, în aşa fel încât identitatea acestuia s-a pierdut în negura timpului. Acest proces a început odată cu decăderea puternicului Imperiu Macedonean. Din cauza faptului că Alexandru Macedon nu s-a mai întors în locurile natale, puterea acestui popor s-a diminuat cu repeziciune. Principala cauză a fost aceea că tot imperiul s-a extins pe suprafeţe imense, aproape în toată Asia. Ca acest imperiu să poată fi condus şi stăpânit, era nevoie ca toţi conducătorii de oşti, rămaşi pe teritoriile cucerite, să fie ajutaţi de familiile lor rămase în vechiul regat. Astfel, o mare parte a poporului macedonean s-a transferat spre imensele teritorii cucerite de Alexandru Macedon. Statul macedonean, din păcate, s-a stins în timp, ca urmare a micşorării numărului de locuitori şi a diminuării puterii militare. Cea mai mare populaţie de origine macedoneană, răspândită în tot spaţiul balcanic, a rămas concentrată în zona oraşului din nordul Greciei, Edessa, în apropierea căruia s-au descoperit ruinele capitalei macedonene Pella. Drama acestui vechi şi brav popor se întinde până în zilele noastre. Populaţia băştinaşă rămasă pe aceste meleaguri, pentru a nu emite pretenţii teritoriale, este categorisită ca fiind: aromâni, vlahi, latini de origine greacă, populaţie romanizată în timpul imperiului roman, rareori li se mai spun şi macedoneni.
Dovezi clare că Marea Neagră s-a format în urma acestor transformări naturale mai apar şi în Ucraina unde, în adâncul apelor, au fost descoperite ruinele unei imense Cetăţi, Akra.
Un alt Oraş-cetate a fost recent descoperit în Golful Aboukir, unde Nilul se varsă în Marea Mediterană. Ruinele acestui oraş au fost descoperite, întâmplător, de un arheolog francez, Franck Goddio. Se crede că este vorba de legendarul oraş Thonis Heraclion. Oraşul este scufundat sub apele Mării Mediterane la o adâncime de aproximativ 150 m. Adâncimea acestor zone populate ne duce la concluzia că şi Nilul a suferit aceleaşi modificări ca şi Fluviul Dunărea. Lungimea lui era cu mult mai mare faţă de cum este el în zilele noastre. Sunt sigur că la un moment dat, când cercetările făcute din satelit vor fi updatate în sensul că se vor dezvolta aparate care scanează litosfera, se vor descoperi multe construcţii de acest gen. Urmărind cu atenţie nivelul de înălţime al acestor aşezări, se va putea stabili şi cursul albiilor acelor două Fluvii acoperite de apele oceanice în prezent.
Aceste exemple dovedesc clar că acele zone au fost inundate, nicidecum scufundate în urma unor mişcări tectonice. Putem să spunem că aceste schimbări majore s-au petrecut într-un timp apropiat epocilor noastre, pentru ca nivelul de dezvoltare al acestor oraşe scufundate era destul de avansat.
Mai putem să dezvoltăm un scenariu, care prin logica lui ar putea elucida misterele care stau în jurul unui mit foarte popular „Arca lui Noe”. Noe, un proprietar foarte înstărit din zona fostului Fluviu Dunărea, văzând că apele acestuia creşteau pe zi ce trece, sesizând că nu mai este cale de întoarcere, a avut timp să-şi salveze o parte din avere, confecţionând o platformă din lemn în formă de corabie. Practic, pe o suprafaţă plană de teren, a confecţionat un doc natural de unde a putut lansa această ambarcaţiune. Odată cu creşterea apelor, ambarcaţiunea a început să plutească, lent, fară intervenţii mecanice. Mitul s-a dezvoltat în jurul unui potop de dimensiuni uriaşe. Un asemenea fenomen ar fi produs inundaţii catastrofale, nelăsându-i constructorului timp suficient să-şi dezvolte lucrarea.”
Dacă ați lecturat cu atenție, am să intervin şi o să vă reamintesc că în partea de început am susținut ideea că împreună putem să realizam un scenariu intuitiv, în care sunt sigur că vă veți regăsi si Dumneavostră. Este foarte târziu, au trecut o sută de ani de când bunicii noștri puteau să se reunească într-o țară, dar, există întotdeauna şi un dar, o speranță care poate să schimbe mersul identității neamului macedonean. Am să mă folosesc de binecunoscuta frază care a prins aripi, “Armânlu nu cheari”.
Pentu ca acest îndemn să reziste, va trebui ca fiecare dintre noi să facem ceva, să construim ceva solid! În zilele nostre, este nevoie de un click si distanțele se reduc vertiginos. Sunt sigur că majoritatea familiilor sunt înstărite şi că tineretul este bine pus la punct cu tehnica informațională. Trebuie să profităm de această oportunitate și să ne adunăm, online, indiferent pe unde suntem. Atenție, dacă noi cei mai in vârsta ne-am tot certat și nu am ajuns la un numitor comun, vă rog din suflet, lăsați-i pe cei tineri să ia frâiele in mână şi să construiască o ŢARĂ virtuală, o țară a tradițiilor, a cântecelor, fară pretenții statale sau teritoriale.
O “Macedonie Nouă” poate să se reformeze foarte ușor din praful “Macedoniei Vechi”.
Puteți urmări Constanța 
% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.
Totu este o spalare de creier