Magistrații și avocații și-au cumpărat locuri de parcare în centrul Constanței cu 1 leu pe oră

Dacă parcați pe locurile rezervate magistraților și avocaților vi se va ridica mașina

Dacă ați vrut să parcați la intrare în piața Ovidiu, în zona instanțelor, ați observat probabil că aproape toate locurile de parcare au pe bordură o plăcuță galbenă pe care apare un număr de înmatriculare. Sunt locuri rezervate de anumite instituții, așa cum prevede noul regulament de parcare. Pe ele pot parca numai cei care plătesc.

Primăria Constanța ne-a comunicat că locurile aparțin celor care lucrează la Curtea de Apel Constanța și avocaților din Baroul Constanța. Acum ol lună, aceștia închiriaseră deja 115 din totalul de 125 de locuri din zonă.

„Locurile de parcare aferente instituţiilor publice şi de interes public (pe o rază de 300 m) situate în Zonele O şi 1 pot fi utilizate pe bază de abonamente nominale eliberate la cererea instituţiilor respective. Abonamentele sunt nominale şi se eliberează anual contra unei taxe/tarif stabilită prin hotărâre a consiliului local. Abonamentele sunt valabile de luni până vineri în intervalul orar 08.00 – 17.00, dar pot fi adaptate programului de funcţionare al instituţiei respective.”, spune regulamentul.

Prețul cu care sunt cumpărate aceste locuri de parcare este de 199 de lei pe lună.

Pe parcursul unei luni, ele pot fi folosite exclusiv de plătitori timp de 22 de zile, timp de 9 ore pe zi. Așadar, vorbim de un total de 198 de ore.

Un calcul simplu arată că magistrații și avocații plătesc așadar 1 leu pe oră. 1 lei și 005 bani, ca să fim exacți. De 4 ori mai puțin decât oamenii obișnuiți care ar vrea să parcheze acolo (și care nu mai au locuri).

Cum spuneam, în intervalul prevăzut de regulament, aceste locuri nu pot fi folosite de nimeni altcineva. Dacă parcați acolo, riscați ca cei de la Confort Urban să vă ridice mașina.

Locurile despre care vorbim nu sunt amplasate strict în fața Baroului și Curții de Apel, ci într-o zonă mai extinsă.

O observația, poate nu fără legătură. Una dintre persoanele cele mai nemulțumite de fostul regulament al parcărilor a fost avocata Felicia Ovanesian, care l-a și atacat, din partea Asociației Constanța Altfel. Acum, avocata s-a suspendat din Barou pentru că a fost numite în funcția de city manager al municipiului Constanța. Când va părăsi această funcție, se va întoarce, mai mult ca sigur, în Barou.

Vă recomandăm și:

Florin Cocargeanu, viceprimar Constanța: „Dacă ai loc de parcare de 5 ani, va deveni disponibil în aplicație. Îl obține cine e mai rapid. Eu am susținut licitația”

Au început să dispară locurile de parcare de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din Constanța

USR rămâne la modelul Mazăre; nu vrea să aplice sistemul european de parcare rezidențială și în Constanța


energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.