Mai multe societăți comerciale vor împodobi Constanța de Crăciun

luminite craciun constanta
Luminițe de Crăciun în Constanța, în ianuarie 2020. Foto: arhivă CT100.ro

Primarul Vergil Chițac a lansat un apel agenților economici din Constanța pentru a împodobi orașul de Crăciun. Au răspuns mai multe firme, care au ales zonele pe care le vor împodobi și care, în cel mai scurt timp, se vor apuca de treabă.

  • SOLID HOUSE, unul din cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din regiune, va împodobi o zonă din parcul din Tomis II
  • CORA va împodobi o zonă din parcul de la Gara CFR
  • MCF CONSTRUCT 2000 SRL va împodobi intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, precum și zona din fața Școlii de înot Gheorghe Oancea
  • SC METCHIM TRADE S.R.L va împodobi o zonă din Parcul Tăbăcărie
  • CHIMPEX SA și AMEROPA GRAINS SA vor împodobi o zonă din parcul din fața Teatrului „Oleg Danovski”
  • RAJA va împodobi zona verde situată la intersecția străzii Caraiman cu Șoseaua Mangaliei

De asemenea, S.C. LUXTEN LIGHTING COMPANY S.A. va împodobi bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între strada Suceava și Lupoaică și bulevardul Al. Lăpușneanu, tronsonul cuprins între strada Soveja și bulevardul Tomis. Tot Luxten va împodobi și parcul de la Casa de Cultură, precum și mai multe sensuri giratorii din oraș.

În afară de aceste zone, încă 5 brazi vor fi amplasați în parcul Arheologic, în parcul de la Gara CFR, în parcul de la Casa de Cultură, în cel din Poarta 6 și în zona CET, la intersecția bulevardului Aurel Vlaicu cu strada Cumpenei. De împodobitul lor se vor ocupa tot cei de la Luxten.

„Nouă, constănțenilor, nu ne rămâne decât să alegem cel mai frumos decor. Trebuie doar sa intrăm pe pagina de Facebook a Primăriei Constanța și pe site-ul www.primaria-constanta.ro si să votăm zona favorită!”, spun reprezentanții Primăriei.

Câștigătorul va fi promovat în mod constant pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța, precum și pe rețelele de socializare ale acesteia.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Romică, pompierul artist care a participat la peste 1.500 de misiuni, decorat cu Emblema de Onoarea a M.A.I.

Wed Dec 2 , 2020
Cu ocazia Zilei Naționale a României, pentru merite deosebite, câțiva pompieri români au primit Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne, oferite în semn de înaltă apreciere din partea ministrului Afacerilor Interne Ion Marcel Vela. Printre aceștia se numără un pompier constănțean ale cărui misiuni au dus la salvarea de […]
romica pompier ISU Dobrogea