Mai mulți angajați ai SPIT Constanța s-au perfecționat la pensiunea „Mama cozonacilor”

Primarul Constanței convoacă online ședințele de Consiliu Municipal, de un an și jumătate. Cu toate acestea, nu toată lumea se ascunde în spatele laptopului. Conducerea Serviciului Public de Taxe, Impozite și alte Venituri la Bugetul Local (SPIT-VBL), instituție care ține de Primăria Constanța, preferă activitățile cu prezență fizică.

Așa se face că, în perioada 26 – 29 mai 2022, mai mulți angajați ai instituției au participat la un curs de formare profesională intitulat „Managementul resurselor umane, salarizarea personalului bugetar. Revisal”. Nu mai puțin de șapte persoane au participat. Nu știm exact cine sunt. Ele urma să fie numite de conducerea SPIT după semnarea contractului, dar numele lor nu au fost făcute public.

Cele șapte persoane au fost nevoite să se deplaseze până la munte pentru acest curs, tocmai în comuna Bran, una din zonele turistice cunoscute ale României.

Cursurile au avut loc la Pensiunea Mama cozonacilor, cotată cu nota 9,6 pe Booking.

SPIT, instituție finanțată din bani publici, a plătit mai mult pentru cazare decât pe cursuri. Astfel, cazarea pentru cele 7 persoane a costat 8.750 de lei, în timp ce serviciile de formare profesională propriu-zise au costat 6.300 de lei.

Trebuie spus că SPIT a organizat și alte cursuri de perfecționare, dar pe platforme online, deci mult mai ieftin.

V-ar putea interesa și:

Sursă foto: Booking.com


Puteți urmări Constanța 💯% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

One thought on “Mai mulți angajați ai SPIT Constanța s-au perfecționat la pensiunea „Mama cozonacilor”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Viceprimarul Florin Cocargeanu are la dispoziție 300 de litri de combustibil pe lună, dar nu a consumat niciunul

mar iun. 7 , 2022
Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local al municipiului Constanța ce va avea loc pe 10 iunie, a fost introdus un proiect privind aprobarea cotei maxime de consum lunar de carburanți pentru autovehiculele și utilajele ce deservesc aparatul de specialitate al primarului. Primarul, viceprimarii, dar și directorii […]

V-ar putea interesa și: