Mama a 5 copii, omorâtă pe trecerea de pietoni de șoferul unui BMW

O femeie de 33 de ani a murit sâmbătă seara într-un accident la Târgoviște, unde o mașină a lovit-o pe trecerea de pietoni, relatează portalul dâmbovițean de știri Târgoviște News.

Accidentul a avut loc în jurul orei 22:40, într-un cartier de la marginea orașului, unde un șofer de 19 ani la volanul unui autoturism BMW a lovit-o pe tânără când aceasta traversa.

Impactul a fost cumplit, mașina ajungând apoi într-un copac. Salvatorii au încercat zeci de minute să o resusciteze pe tânăra mămică, dar n-au putut să o salveze.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de articolul 192 din Codul Penal, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Larisa, tânăra ucisă pe trecere era mama a 5 copii și din spusele rudelor venite la locul accidentului se întorcea acasă de la muncă, atunci când a fost lovită pe trecere.

Șoferului de 19 ani i s-au recoltat la spital probe biologice pentru a se stabili dacă a consumat alcool sau alte substanțe interzise.

Ieri, o tânără de 17 a fost omorâtă într-un accident în Constanța. Se afla în mașină cu un șofer care a tăiat linia dublă continuă.

Un înger de fată a murit într-un accident auto. Familia e împietrită de durere

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
energia residence
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.