MAMAIA Pe locul unde se va construi un bloc de 8 etaje era un frumos spațiu verde

mamaia spațiu verde hotel
Pe locul marcat cu galben se va construi un hotel, cu ajutorul voturilor consilierilor PMP și PSD. În 2017, aici era un spațiu verde

Consilierii locali PSD Constanța au votat, în cea mai recentă ședință de consiliu, construirea unui hotel de opt etaje în Mamaia.

E posibil să aibă mai mult în final, se poate cere legal supraînălțarea cu 20%.

Cot la cot cu PSD au votat consilierii PMP Constanța.

La un alt proiect, consilierii PSD au spus da, cei ai PMP nu. PNL a fost constant și a votat împotrivă la ambele.

După vot, consilierul local Secil Cantaragiu, PMP, președintele Comisiei de Urbanism a Consiliului Local Constanța, a postat pe Facebook un articol de presă, cu comentariul:

„Sportul nu e o prioritate pentru unii, ce sa mai spun de spatiile verzi…”

L-am întrebat pe acesta de ce PMP a votat diferit la cele două proiecte.

”Dacă sunt P+8 amandoua nu inseamna ca documentatiile sunt la fel. Intra pe Google Maps si o sa vezi diferenta.”, a răspuns consilierul PMP.

Am intrat pe Google Earth, nu pe Google Maps. Conform acestuia, în anul 2017, pe terenul pe care se va construi acum un hotel era un frumos spațiu verde. Aveți poza mai sus. Interesant, în anul 2018, în acel loc apare niște moloz. Aveți fotografia mai jos.

Așa arăta în 2018 terenul pe care se va construi hotelul de 8 etaje. Spațiul verde a fost înlocuit de moloz

Din informațiile noastre, acesta ar aparține actualului proprietar al terenului, dar luați informați cu un semn de întrebare, nu este verificată. Oricum, nu venea neica nimeni să arunce acolo moloz. În 2019, cum spuneam aici va începe construcție unui bloc.

Credeți că a fost cineva amendat pentru distrugerea spațiului verde?

Secil Cantaragiu a precizat însă un lucru important: proiectul a trecut prin comisia de urbanism în anul 2018. Așadar, când terenul nu mai era spațiu verde. A subliniat că proiectul a trecut prin comisie de două ori, pentru că s-au cerut modificări.

Șeful PMP Constanța, Claudiu Palaz, nu a comentat situația. Azi era preocupat că strângă niște gunoaie în Murfatlar.

Blocul aparține unei anume Anca Bucureanu. Detalii găsiți pe site-ul primăriei, AICI. Din informațiile noastre, în spate s-ar afla un potent om de afaceri din Constanța.

Decideți voi cine are dreptate și cine nu. Un singur lucru este clar. În locul unui spațiu verde care a rezistat eroic de la înființarea stațiunii până în 2017 va apărea un hotel de opt etaje. Încă unul, într-o Mamaia deja supra-betonată.

Concluzia mea este următoarea: dacă avem azi un spațiu verde și îl acoperim cu niște moloz, mâine putem construi un bloc de 8 etaje pe el.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.