Maratonul Nutriției, organizat în Mamaia. Invitat special: prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea

Mâncarea a fost întotdeauna prilej de bucurie, relaxare și conectare, iar expo-conferința Maratonul Nutriție. Nutrienți. Sănătate – ediția 5 este dedicată tuturor celor pentru care sănătatea este o prioritate și echilibrul un obiectiv. Îmbinarea interacțiunilor de business cu cele de networking, fac din NNS 2023 un cadru armonios, în care punem pe primul loc grija pentru noi și pentru cei dragi.

Maratonul NNS 2023 este cel mai amplu eveniment de acest gen din România, reunind specialiști în alimentație, nutriție, dietetică, cercetători, oameni de știință, profesioniști din domeniul sănătății, din industria alimentară și a suplimentelor alimentare și bineînțeles consumatori, cu scopul de a pune sănătatea pe primul loc prin informare, schimb de idei și experiențe, discuții aplicate și ateliere practice.

„Ne-am dorit ca în acest an să avem o locație cu totul deosebită pentru a le oferi participanților un cadru destins, în care să beneficieze atât de informații utile de la specialiștii invitați, cât și să aibă experiențe prin care să testeze o serie de tehnici și programe de nutriție, îngrijire, antiaging, control al greutății, relaxare.

Experiențele alese la malul mării, activează toate simțurile, de la ateliere de gătit, Yoga, ateliere de respirație, excursie tematică, până la vizita la crama Murfatlar. Vrem ca Maratonul NNS 2023 să fie un eveniment 360*, care îmbină armonios învățarea cu deconectarea.“, Claudia Bocean, Organizator.

Invitatul special al evenimentului este Prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea care va oferi participanților o perspectivă amplă asupra importanței alimentației sănătoase, a apei și a mediului în dezvoltarea și performanța creierului uman.

Cele 3 zile de eveniment înseamnă 20 de key speakeri, 20 teme de interes despre nutriție și sănătate, 20 de ore de informații de ultimă oră, împărțite astfel:

  • 21 MAI 2023 – SEARĂ DE DEGUSTARE VINURI ACOMPANIATE DE BRÂNZETURILE POTRIVITE
  • 22 MAI 2023 – NUTRIȚIA CICLULUI DE VIAȚĂ  | ANTI-ÎMBĂTRÂNIRE și CONTROLUL GREUTĂȚII
  • 23 MAI 2023 – STRESUL, IMUNITATEA ȘI SĂNĂTATEA | DIETELE ȘI TEHNOLOGIA ÎN COMPLETAREA STĂRII DE BINE și MÂNCAREA ESTE MEDICAMENT

Maratonul Nutriție. Nutrienți. Sănătate  se adresează consumatorilor în general, specialiștilor din industria alimentară sau a suplimentelor alimentare, departamentelor de R&D, marketing, cadrelor universitare, studenților, nutriționiștilor, biochimiștilor, cercetătorilor, tuturor celor interesați de modul în care nutriția impactează sănătatea și starea de bine.

Temele prezentate în cadrul maratonului au drept focus provocările actuale ale industriei și tendințele globale din domeniul nutriției, care pot contribui la îmbunătățirea stării de sănătate a consumatorului român.

Maratonul NNS este un eveniment unic deoarece facilitează consumatorului accesul la informație pe care în mod normal o accesează greu sau nu are certitudinea că este din surse acreditate, contribuind astfel la îmbunătațirea cunoștințelor acestuia despre alimente, suplimente alimentare sau medicină alternativă și oferă, în același timp, o oportunitate profesioniștilor din domeniu medical sau nutritioniștilor să întâlnească specialiștii din industrie pentru a discuta, a dezbate și a genera noi proiecte sau produse.“, Claudia Bocean.

Maratonul Nutriție. Nutrienți. Sănătate 2023 – Conferință marca SAB Union, aflată la a 5 a ediție, se va desfășura în perioada 21-23 mai, la Hotel Zenith, Mamaia.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

George Teșeleanu, premiat în cadrul galei de deschidere a Campionatelor Mondiale de Judo de la Doha

mie mai 10 , 2023
Judo-ul din România, prin oamenii care îl reprezintă, sportivi sau oficiali, a reușit din nou să se facă remarcat la cel mai înalt nivel. De data aceasta vorbim despre Campionatele Mondiale, întrecere ce se desfășoară în această săptămână la Doha, în Qatar, și la care participă cei mai buni luptători […]

V-ar putea interesa și: