Marcel Ciolacu a fost ales vicepreședinte al Internaționalei Socialiste. Ce nu o să vă spună PSD

marcel-ciolacu

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost ales vicepreşedinte al Internaţionalei Socialiste la nivelul Europei Centrale şi de Est, organizație al cărei președinte este premierul Spaniei, Pedro Sanchez. Într-o postare pe Facebook, liderul social-democrat a spus că numirea sa reprezintă o nouă recunoaştere internaţională pentru stânga românească şi PSD.

„Acest post de vicepreşedinte la nivelul Europei Centrale şi de Est mă onorează şi se datorează eforturilor făcute de PSD, de toţi colegii mei, în ultimii ani, în interiorul familiei noastre politice social-democrate. Este o nouă recunoaştere la nivel internaţional a Partidului Social Democrat, după ce, în această toamnă, am obţinut un post de vicepreşedinte în conducerea PES, prin europarlamentarul Victor Negrescu”, a spus Marcel Ciolacu.

El a punctat că PSD este partidul care a integrat România în Uniunea Europeană şi NATO.

„Cu PSD la guvernare se ridică MCV şi avem o şansă foarte bună să aderăm la Schengen. Vom continua să fim aproape de toţi colegii noştri social-democraţi europeni pentru îndeplinirea obiectivelor noastre naţionale alături şi prin Internaţionala Socialistă. Uniţi şi puternici pentru România!”, a scris liderul PSD.

Ce nu o vă spună PSD

Ce nu au spus nici Marcel Ciolacu, nici PSD este de ce partidul nu a avut până acum un vicepreședinte. Nu o vă mai spună nici că statul Internaționalei Socialiste prevede ca organizația să aibă între 2 și 36 de vicepreședinți. Treizeci și șase. Până la alegerile acestea, erau ocupate numai 31. Printre ei se numără politicieni din Republica Capului Verde, Mongolia, Haiti, Mauritania, Namibia, Camerun, Pakistan, Angola, Senegal, Bulgaria, Albania, Spania, Germania, Costa Rica, Palestina.

E drept, organizația este compusă din 132 de partide politice sau organizații de pe toate continentele. Lista AICI.


Puteți urmări Constanța 💯% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cât va costa parcarea în Mamaia

Dum nov. 27 , 2022
Consiliul Local Constanța a adoptat recent mai multe modificări la regulamentul parcărilor. Acestea privesc și stațiunea Mamaia. Astfel, aproape toată Mamaia a fost trecută în Zona 2, adică o oră de parcare va costa 1 leu/oră. Vor fi însă și excepții. Se va aplica în continuare tariful de Zona 0, […]

V-ar putea interesa și: