Marea Britanie își trimite gunoaiele în România, prin portul Constanța

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa şi ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, au efectuat controlul fizic asupra unui container aflat în Portul Constanța Sud Agigea, încărcat cu deșeuri.

În data de 19.04.2021, în urma unor activități informative desfășurate de către polițiștii de frontieră, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa și ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, au descoperit un container sosit din Regatul Unit al Marii Britaniei, încărcat cu anvelope verzi – deșeuri de cauciuc, în greutate de aproximativ 25.000 kilograme pentru o firma de pe raza județului Vălcea care efectua activități de import în România.

În urma verificărilor, comisarii Gărzii de Mediu Constanța au luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României, cât și returnarea containerului încărcat cu deșeuri de cauciuc către țara de origine.

Tot mai multe deșeuri ajung în România, din diverse țări ale Uniunii Europene și nu numai.

Coincidență sau nu, China interzice, începând cu data de 1 ianuarie 2021, importul ultimelor tipuri de deşeuri solide care mai sunt încă autorizate, punând punct final unei politici lansate în urmă cu trei ani.

Articole similare:

Deșeuri de sticlă spartă, descoperite la un punct de trecere a frontierei dintre România și Bulgaria VIDEO

Amenzi de 30.000 lei și confiscarea mașinii pentru cei care aruncă deșeurile la întâmplare

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea” a finalizat documentația privind delegarea gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitățile de colectare, transport și transfer al deșeurilor din Județul Constanța

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.