Marea Britanie vrea să introducă o nouă taxă, permanentă, pentru asistenţa medicală şi socială

boris johnson

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat marţi planuri de a majora taxele pentru a finanţa asistenţa medicală şi socială, pentru a atenua presiunile la care sunt supuse cele două sisteme din cauza pandemiei de coronavirus, transmite CNBC.

Guvernul condus de Johnson intenţionează ca din luna aprilie să introducă o nouă taxă de 1,25% pentru asistenţa medicală şi socială. Pentru început va fi o majorare a contribuţiilor de asigurări sociale şi va deveni o taxă separată pe venit din 2023.

Prin majorarea taxelor va fi obţinută o sumă de aproape 36 de miliarde de lire sterline în următorii trei ani, potrivit guvernului, banii urmând să fie alocaţi direct sistemului de sănătate şi celui de asistenţă socială.

Planul necesită aprobarea Parlamentului înainte de a deveni lege.

Vorbind marţi în Camera Comunelor, Johnson a spus că ”ar fi greşit să afirm că putem plăti pentru această pandemie fără să luăm decizii dificile dar responsabile legate de finanţarea acesteia”.

Premierul a spus că întrucât noua taxă va fi o investiţie suplimentară permanentă în sănătate şi asistenţă socială, ar fi ”iresponsabil” ca cheltuielile să fie acoperite prin împrumuturi.

”Unii mă vor întreba de ce nu majorăm în schimb, taxa pe venit sau taxa pe câştigurile de capital. Taxa pe venit nu este plătită de companii, aşa că toată povara ar cădea pe oameni, dublând suma pe care un contribuabil obişnuit ar trebui să o plătească. Iar veniturile totale din taxa pe câştigurile de capital sunt de sub 9 miliarde de lire pe an”, a spus premierul parlamentarilor.

În schimb, noua taxă va împărţi costurile între oameni şi companii, iar toată lumea va contribui, în funcţie de venituri.

Prin majorarea taxelor cu 1,25 puncte procentuale, guvernul vrea să rezolve criza finanţării serviciilor sociale şi listele de aşteptare din Serviciul Naţional de Sănătate, care s-au agravat.

Puteți urmări știrile Constanța 100% și pe Google News.

energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.