În universitățile de stat din România figurează mii de studenți care, în realitate, nu frecventează cursurile, nu susțin examenele și, uneori, nici nu mai știu unde se află facultatea la care sunt înscriși. Cu toate acestea, ei rămân ani la rând în evidențele instituțiilor de învățământ superior, contribuind la menținerea artificială a finanțărilor și a schemelor de personal.
Fenomenul este descris fără menajamente în Libertatea de Cătălin Avramescu, doctor în filosofie și fost ambasador al României în Finlanda, într-o analiză dură despre o fraudă sistemică tolerată atât de universități, cât și de statul român.
Student în România: de la elită academică la „statistică de buget”
Finanțarea universităților depinde în mod direct de numărul de studenți înscriși, nu de calitatea actului educațional. Acest mecanism a dus, încă din anii ’90, la umflarea artificială a cifrelor.
„Facultățile au trecut de la câteva mii de studenți la zeci de mii. Concurența a scăzut dramatic, examenele de admitere au fost eliminate, iar înscrierea se face pe bază de dosar”, explică Avramescu.
Rezultatul: orice absolvent de liceu este acceptat, indiferent de nivelul de pregătire, doar pentru ca programele de studiu să rămână „în viață”.
Profesorii, presați să promoveze studenți nepregătiți
Frauda nu se oprește la admitere. Odată înscriși, studenții sunt menținuți artificial în sistem, chiar dacă nu participă la cursuri sau nu promovează examenele.
„La început vin 90–95 la curs. După câteva săptămâni mai rămân 40. La final, doar 25–30 sunt prezenți constant. Dar la examen se prezintă toți 100. Și aproape toți trec.”
Profesorii care îndrăznesc să pice prea mulți studenți sunt amenințați cu comisii de anchetă. În unele facultăți există chiar directive interne care limitează procentul de respinși.
Studenți inexistenți, dar utili pe hârtie
O categorie aparte este cea a studenților „dispăruți”: persoane care își amână anul universitar, nu mai revin niciodată la cursuri, dar rămân ani întregi în evidențe.
Alții renunță complet, fără a fi exmatriculați conform legii. Pentru universități, fiecare nume contează:
- mai mulți studenți = mai multă finanțare;
- mai mulți studenți = mai multe posturi didactice;
- mai multe posturi = rețele de influență și patronaj academic.
Creditele academice: cheia promovării fără efort
Introducerea sistemului de credite, copiat formal din Occident, a fost golita de conținut în România.
„Creditele se obțin extrem de ușor. Uneori doar pentru că te-ai înscris la curs. Notele aproape că nu mai contează”, spune Avramescu.
Un student poate lua note foarte mici, dar să acumuleze suficiente credite pentru a trece anul. Exmatricularea devine o excepție birocratică, greu de aplicat.
Licențe obținute „dintr-o suflare”
Ajunși în an terminal, studenții-fantomă își cer restanțele „la pachet”. Se prezintă la profesori pe care nu i-au văzut niciodată și sunt, de multe ori, trecuți fără o evaluare reală, doar pentru a închide situațiile.
„Este trai, neneacă. Ani de zile de lâncezeală, urmați de o diplomă”, rezumă profesorul.
Statul român, beneficiar indirect al fraudei
Potrivit lui Avramescu, statul român este complice prin pasivitate, dar și beneficiar statistic. Obiectivul politic a fost creșterea rapidă a procentului populației cu studii superioare, pentru a „arăta bine” în rapoarte europene.
„Am atins un procent, dar este o cifră goală. Diplomele sunt de carton. Nu reflectă competențe reale.”
Universitățile românești, prăbușite în clasamentele internaționale
Efectul este devastator: universitățile românești au coborât sub instituții din Africa sau Asia în rankingurile globale.
„Suntem sub universități din Uganda, Bangladesh sau Egipt. Este rezultatul direct al acestui sistem construit pe cantitate, nu pe valoare.”
Recomandare: Universitatea Ovidius se laudă că ocupă ultimul loc din Europa
O minciună colectivă tolerată
Frauda studenților-fantomă nu este o excepție, ci o practică structurală, acceptată tacit de universități, profesori, ministere și politicieni.
„Împăratul este gol. Știm cu toții, dar ne facem că nu vedem”, concluzionează Cătălin Avramescu.
Un diagnostic dur, dar necesar, despre falimentul moral și academic al unei părți importante din învățământul superior românesc.
Nu numai studenții lipsesc de la Cursuri, dar și profesorii nu își țin cursurile cu săptămânile. Mai este o problemă și cu cei care cumulează mai multe salarii de la stat: de exemplu profesor universitar care mai este și director de bibliotecă, mai este și consilier în comitetul director al vreunui muzeu sau a vreunei companii de stat. Suntem pe ultimele locuri din Europa la calitatea învățământului. Singurii care laudă școala românească sunt profesorii.
Catalin Avramescu, „nomina odiosa” a regimului basexu, mare filosof cu teza de doctorat in Hobbes si Rousseau (contractul social pe care statul il incalca in fiecare clipa) are curajul sa comenteze. Cat timp a fost „pe cai mari” / la putere, ce anume a facut ? Sa arunce prima piatra cel curat, fara vina.