MARGO, softul de care te ajută să câștigi timp și să faci profit

Sergei MARITOI, administrator Yuka Mobili, spune prin lansarea MARGO nu a inventat roata la căruță, dar a optimizat-o
Serghei MARITOI, administrator Yuka Mobili, spune prin lansarea MARGO nu a inventat a doua oară roata, ci a asamblat-o altfel

Yuka Mobili a organizat în data de 6 august 2020 Conferința de Promovare a Rezultatelor Cercetării din cadrul proiectului „MARGO – UN START PENTRU IMM-URI COMPETITIVE”.

Obiectivul general al proiectului este acela de a dezvolta un produs software cu aplicabilitate directă pentru IMM-urile din România, asigurând pe viitor și o integrare pe verticală a unor noi soluții TIC împreună cu firmele centrate pe domeniul TIC.

Aplicația software MARGO se adresează managementului companiilor mici și mijlocii din România, având ca tematică o mai bună gestiune a firmei, adaptată nevoilor reale existente pe piață, printr-o ordonare și eficientizare a proceselor specifice unor clase definite de IMM-uri și cuprinde funcționalități specifice ERP, CRM, client email, mesagerie instantanee, organizator de documente și fișiere, organizator de articole (produse, active, materie prima, prefabricate, proiecte, etc.)

MARGO se adresează managementului întreprinderilor mici și mijlocii cu scopul de a obține o mai bună gestiune a firmei. Pentru un antreprenor cu resurse limitate și angajați putini, care își propune sa facă față competiției locale sau globale, acest produs software este primul pas spre digitalizarea companiei. Softul te ajută să câștigi timp și să faci profit.

margo

„Margo conține module specializate, adaptate fiecărui tip de întreprindere, inclusiv un modul de facturare care va ușura activitățile de gestiune și contabilitate primară. Acest produs se diferențiază de celelalte soft-uri existente în România prin costul redus și perioada scurtă de implementare.”

Serghei MARITOI, administrator Yuka Mobili

Acesta a precizat că nu a inventat roata la căruță, dar că a făcut-o mai eficientă, i-a mai adăugat una, a optimizat-o.

„Noi nu am inventat a doua oară roata, ci pur și simplu am asamblat-o altfel, am mai pus încă o roată, ca să poată orice IMM-ist să se urce și să meargă, de aici și până acolo, dar să meargă mai repede și mai precis”, a spus el.

A fost un proces îndelungat, care a durat trei ani și de care s-a ocupat o întreagă echipă și care a costat peste două milioane de lei, dar dorința de a crea un astfel de soft vine după 20 de ani de muncă de activitate, timp în care s-a lovit de multe probleme care trebuie rezolvate și/sau optimizate, spune Serghei Maritoi.

Serghei Maritoi a declarat că speră ca, în următorii cinci ani, Margo să fie folosit de un milion de utilizatori.

Detalii despre software, implementare și costuri le găsiți pe AICI.

„MARGO – UN START PENTRU IMM-URI COMPETITIVE” este un proiect finanţat prin: POC 2014 – 2020 – PROGRAMUL OPERAŢIONAL COMPETITIVITATE 2014 – 2020, Cod SMIS: 115978.

La conferință au participat reprezentanți din domeniul IT, clustere IT, studenți Informatică, profesori din domeniul IT, blogeri IT precum și reprezentanți din mass media online și offline și potențiali beneficiari.



Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ei sunt cei 14 candidați pentru Primăria Constanța

vin aug. 7 , 2020
Anul acesta, în competiția pentru funcția de primar al municipiului Constanța s-au înscris 14 persoane. Lista o puteți citi mai jos. Nu este exclus ca în zilele următoare să apară și alte nume. Este un număr mai mare de candidați decât în 2016, când au candidat 12 persoane. Anton Antoniadis, […]
candidati primaria constanta

V-ar putea interesa și: