
În această săptămână, în plenul Camerei Deputaților, a fost votat pentru primele două măsuri din pachetul „Sprijin pentru România”. De la 1 iunie, salariul minim în agricultură și în industria alimentară va crește la 3000 de lei. De asemenea, s-a dublat norma de hrană zilnică pentru pacienții din spitalele din România, de la 11 la 22 de lei, anunță deputatul Marian Crușoveanu, PNL.
„Din pachetul de măsuri economico-sociale, care au început a fi adoptate, 60% din fonduri se vor îndrepta către investiții și sprijinirea mediului privat, mai exact 2,06 miliarde de euro, din totalul de 3,5 miliarde de euro. În aceste momente de creștere a prețului la utilități, susținerea companiilor românești este esențială pentru a menține un climat economic sănătos.”, a subliniat acesta.
PNL a insistat asupra măsurilor liberale și a unui grad crescut de investiții, pentru că acest lucru înseamnă locuri de muncă, economie competitivă, în esență un trai decent pentru toți românii.
Tot în măsurile de sprijin pentru România, Guvernul, în frunte cu Nicolae Ciucă, a aprobat alocarea de 1,77 de miliarde de lei pentru a ajuta domeniul construcțiilor să poată face față creșterii prețurilor.
„Prin această măsură, continuăm dezvoltarea României și sprijinim autoritățile publice să poată realiza proiectele începute. Toate aceste măsuri au menirea de a îndeplini obiectivele asumate, acelea de a stimula economia și de a oferi un cadru propice pentru o Românie stabilă și puternică.”, a mai spus Nicolae Ciucă.