Marian Crușoveanu, deputat PNL, anunță dispariția dosarului cu șină!

marian crusoveanu

Dosarul cu șină, simbol al stufoasei birocrații din România, va dispărea. Anunțul a fost făcut de deputatul PNL Marian Crușoveanu, într-o postare pe Facebook.

„Adio, dosar cu șină și copii xerox inutile! La revedere, ore pierdute la cozi! Cam în acest fel se va traduce #LegeaInteroperabilității, inițiată de #PNL și adoptată de Parlamentul României, cu o majoritate covârșitoare.”, a anunțat acesta.

„În această săptămână, în Camera Deputaților, am votat o lege esențială pentru reforma administrației locale și centrale. Un pas revoluționar în tot ce înseamnă digitalizarea administrației publice din #România. Astfel, noi toți vom beneficia de un serviciu care ne-a dat bătăi de cap, ani de zile: copii xerox peste copii xerox, dosare peste dosare cu documente deja emise de către instituțiile și autoritățile statului.”, a mai spus deputatul PNL.

Prin platforma de interoperabilitate care va fi creată, toate informațiile necesare vor putea fi accesate de către funcționarii publici, în timp real. Astfel, fie că vorbim de persoane fizice sau juridice, acte de stare civilă, documente care privesc bunuri, situația fiscală, certificate constatatoare sau de înmatriculare, toate acestea vor fi la un click distanță de funcționarii administrației.

Prin această lege, practic, România va intra într-o nouă epocă, serviciile publice vor fi livrate rapid, căci copiile xerox vor fi preluate de sisteme informatice. În acest fel, interacțiunea cetățenilor cu instituțiile și autoritățile publice va fi simplificată. De altfel, se anunță sfârșitul birocrației și statul la cozi inutile.

„Este important să reținem că această lege presupune că noi, cetățenii, nu vom mai pune la dispoziția statului documente care au fost deja emise de autoritățile și instituțiile acestuia. În viitor, această lege va deschide un nou capitol de livrare a serviciilor publice: simplu, rapid și la un click distanță. Legea prevede și aspecte ce țin de transparență și protejarea datelor personale, astfel încât să putem afla oricând ce instituție ne-a accesat datele personale.”, a subliniat Marian Crușoveanu.

Acesta l-a felicitat pe colegul său, Sabin Sărmaș, președintele Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor din Camera Deputaților, pentru toate demersurile făcute în adoptarea acestui proiect legislativ.


Puteți urmări Constanța 💯% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Compres Util SRL face angajări. Se oferă salarii de până la 13.000 de lei

vin iul. 1 , 2022
Comprest Util, una din cele mai cunoscute firme de construcții din Constanța, face angajări. Are nevoie de oameni bine pregătiți și oferă salarii de până la 13.000 de lei. „Un inginer câștigă între 8.000 și 13.000 de lei pe lună. Pe lângă salariu beneficiază de telefon, de mașină, de casă, […]
comprest util asfalt dobrogea

V-ar putea interesa și: