Marian Crușoveanu, deputat PNL: „O veste extraordinară pentru 41 de școli din județul Constanța”

În județul Constanța, prin Programul Național Pentru Reducerea Abandonului Școlar, 41 de unități de învățământ vor primi finanțare.

„În această primă fază de selectare, școlile din județul nostru au obținut calificative între 6 și 10, astfel încât pot intra în prima fază în vederea primirii acestor granturi. Este o veste extraordinară, mai ales că aceste școli se află în 32 de localități din județul nostru. În plus, aceste finanțări vor fi susținute prin PNRR și fiecare școală ar putea obține până la 200.000 de euro.”, a anunțat deputatul PNL Marian Crușoveanu.

Acest program de finanțare este foarte important, mai ales că statisticile sunt extrem de îngrijorătoare pentru țara noastră, iar pandemia a accentuat fenomenul abandonului școlar.

„Este de subliniat faptul că, în cadrul PNRAS, sunt eligibile toate școlile din România care prezintă risc mediu sau ridicat privind acest fenomen. Din lista școlilor care au intrat în prima fază de selecție a proiectelor, putem observa că în județul Constanța, sunt atât elevi din mediul rural, cât și școli din urbanul mic sau mare.

Pe fondul sărăciei, se pot crea comunități vulnerabile, iar cei care au de suferit cel mai mult sunt copiii, aflându-se sub riscul de excluziune socială. Această veste, cum că 41 de școli din județul Constanța vor primi aceste granturi, este îmbucurătoare, mai ales că acest program național sprijină reforma în educație și are în vedere creșterea gradului de echitate a sistemului de învățământ.”, a mai spus deputatul liberal.

Zen Residence
energia residence



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Primarul Vergil Chițac a desființat postul de city manager!

Fri Apr 1 , 2022
Lovitură de teatru în Primăria Constanța. Astăzi, 1 aprilie, primarul Constanței a declarat că va desființa funcția de city manager, urmând să se ocupe personal de oraș. Gestul nu vine din senin. În ultima vreme, atacurile împotriva persoanei care deține funcția s-au înmulțit. Pentru prima dată, postul de televiziune patronat […]
Vergil Chitac