Marian Crușoveanu, deputat PNL: „Palatul Reginei Maria are nevoie de consolidare, nu de șezători politice”

Marian Crușoveanu, deputat PNL: „Palatul Reginei Maria are nevoie de consolidare, nu de șezători politice”

Marian Crușoveanu, deputat PNL aflat la primul mandat, atrage atenția că, pe zi ce trece, reședința de vară a reginei Maria din Mamaia se transformă într-o ruină.

„Este nevoie de o acțiune rapidă, la nivel ministerial, pentru a fi limitată degradarea în care se află. Este cel mai bun exemplu care arată că în ultimii 20 de ani, a existat un dezinteres complet din partea PSD față de monumentele istorice din municipiul Constanța și din județ. Dacă pentru Cazinoul Constanța s-a găsit, după un lung ping-pong politic local și instituțional, o soluție, într-un final, după 10 ani, castelul Reginei Maria nu are acest timp la dispoziție.”, spune el.

Deputatul a subliniat că a văzut inițiativa senatorului Remus Negoi, de a dezbate acest subiect.

„Țin să îl informez că am adresat o întrebare ministrului Economiei, Antreprenoriatelor și Turismului, Claudiu Năsui, referitoare la ce măsuri urmează să fie luate privind protejarea palatului regal din Mamaia, care se află în patrimoniul companiei Mamaia S.A., dacă există fonduri pentru a fi reabilitat sau dacă ia în calcul să fie transferat către Ministrul Culturii, în vederea consolidării acestuia. Mă bucură faptul că, din calitatea de membru al Comisiei de Cultură din Senat, inițiați demersuri pe care vă asigur că le voi sprijini în vederea protejării patrimoniului cultural local, însă, în același timp, vreau să vă spun că locuitorii Constanței așteaptă soluții pragmatice de la PNL și USR și mai puțin șezători politice la care să ne dăm cu părerea.”, a precizat Marian Crușoveanu.

Marian-Crusoveanu
Marian Crușoveanu

Acesta a punctat că România are la îndemână Programul Național de Redresare și Reziliență, precum și alte forme de finanțare care pot soluționa această problemă mult mai repede, în loc să stăm la dezbateri care nu vor duce nicăieri.

„Soluția reabilitării palatului reginei Maria se poate găsi la nivelul Ministerului Culturii și al Economiei. De la cei aflați la guvernare, oamenii așteaptă soluții concrete și rapide, iar palatul Reginei Maria nu poate aștepta dezbaterile noastre în care ne dăm cu părerea. Haideți să ducem intențiile pe care le aveți în zona în care se pot lua decizii direct, pentru că deciziile rapide pot însemna salvarea castelului Reginei Maria.”, a conchis Marian Crușoveanu.


energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.