Marian Crușoveanu, PNL: „Accesul la serviciile de medicină de familie în mediul rural va fi mai bun.” Ce lege s-a votat

Marian Crușoveanu, PNL: „Accesul la serviciile de medicină de familie în mediul rural va fi mai bun.” Ce legea s-a votat

Acces mai bun la serviciile de medicină de familie, în mediul rural. „Acesta este proiectul de lege pentru care am votat săptămâna aceasta, în plenul Camerei Deputaților.”, a anunțat Marian Crușoveanu, deputat PNL.

Această inițiativă legislativă aparține #PNL și are ca rol reforma în domeniul sănătății, dând astfel libertate autorităților locale de a se implica în deschiderea de noi cabinete de medicină de familie sau în extinderea celor existente. Serviciile oferite comunităților locale vor fi decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.

„În județul Constanța, conform Anuarului Statistic din 2021, funcționează 297 de cabinete de medicină de familie, față de anul 2015, când existau 435 de cabinete. Această inițiativă este un sprijin pentru locuitorii din mediul rural care sunt puși adesea în situația de a străbate mulți kilometri pentru a ajunge la un doctor. Această lege este un pas înainte și va asigura un acces mai ușor la serviciile medicale de bază, pentru fiecare localitate din județul nostru și nu numai.”, a declarat acesta.

„Unul din avantajele acestei legi este și faptul că primăriile pot încheia contracte cu medicii, prin care aceștia să poată fi plătiți suplimentar din bugetul local. Astfel, aceasta este o formă în plus de a încuraja accesul mai ușor al cetățenilor la servicii medicale.”, a mai spus Marian Crușoveanu.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Marian Crușoveanu, PNL: „Accesul la serviciile de medicină de familie în mediul rural va fi mai bun.” Ce lege s-a votat

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Simona Halep nu va mai juca tenis în 2022. A vorbit despre atacul de panică suferit în Paris

joi sept. 15 , 2022
Simona Halep (30 de ani, 9 WTA) a anunțat printr-un mesaj postat pe rețelele sociale că nu va mai juca tenis în 2022. Motivul este reprezentat de perioada de recuperare de care Simona Halep are nevoie după operația la nas, suferită pe 12 septembrie. Iată ce spune: „Salutări, tuturor. Vreau […]
simona halep

V-ar putea interesa și: