Marian Crușoveanu, PNL: „Acțiunea Blue Air este un atac la adresa Guvernului României, folosind drept scut uman pe toți cei care au achiziționat bilete de avion”

Marian Crușoveanu, deputat PNL, a declarat că acțiunea de ieri a companiei Blue Air „este un atac la adresa Guvernului României, folosind drept scut uman pe toți cei care au achiziționat bilete de avion”. „Este inacceptabil să generezi un haos, în mod voit, din cauza diferendelor existente între companie și o autoritate a statului, atât timp cât ai posibilitatea să te aperi în instanța.”, a subliniat acesta.

Conform datelor oficiale, peste 3000 de pasageri au fost blocați pe aeroporturi. Însă datorită acțiunii rapide a primului ministru al României, pasagerii urmează să ajungă la destinație cu sprijinul TAROM.

„După rezolvarea acestei situații critice, este obligatoriu ca Guvernul să ia măsuri drastice și dacă se dovedește că acțiunea este cu adevărat un șantaj, vor fi necesare măsuri care ar preveni astfel de situații pe viitor. În același timp, este nevoie de o acțiune prudentă, astfel încât să nu dezavantajăm capitalul autohton din același domeniu de activitate. Mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi acționat în același mod medicii sau profesorii din România. Într-un sistem democratic, protestul este normal, atunci când drepturile sau libertățile sunt încălcate. M-aș fi așteptat ca această companie să organizeze o formă de protest dacă ar fi existat o încălcare a drepturilor legale, însă în niciun caz nu este de acceptat să pui pe jar statul român, folosindu-te de pasageri.”, a punctat deputatul liberal.

Acesta a mai spus că nu este prima dată când Blue Air este implicată în scandal, de aceea, după terminarea crizei artificiale, ministrul Transporturilor are obligația de a lua toate măsurile, „astfel încât să nu mai avem situații în care românii să fie puși pe drumuri și luați prizonieri de această companie sau de către altele.”

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Andreea Hahui, Fundația Crucea Alb-Galbenă Constanța: „Ajutați-mă să ajut”

mie sept. 7 , 2022
Pe data de 1 octombrie este marcată Ziua Internațională a persoanelor vârstnice. Cei de la Fundatia Crucea Alb-Galbena Filiala Constanta și-au propus ca, în această zi, să îi viziteze pe cei în suferință. „Cum nu este frumos sa mergem cu mana goala, lansez o invitatie-rugaminte de a ne sustine in […]