Marian Crușoveanu, PNL: Contractul pentru construcția Alternativei Techirghiol va fi lansat curând în licitație

Proiectul major de infrastructură rutieră pentru județul Constanța, A lternativaTechirghiol, a primit undă verde din partea Guvernului României! În ședința de astăzi, a fost adoptată Hotărârea ce stabilește indicatorii tehnico-economici necesari construcției acestei șosele rapide către sudul litoralului, a anunțat Marian Crușoveanu, deputat PNL, membru al Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură a Camerei Deputaților.

Finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027, proiectul are o valoare totală de 5,74 miliarde de lei pentru realizarea celor 30,59 km de drum rapid. Se așteaptă ca #CNAIR să lanseze, în licitație, contractul de execuție a lucrărilor în cel mai scurt timp. Aceste lucrări de realizare a proiectului ar trebui să fie finalizate într-un interval maxim de 36 de luni.

„După o perioadă îndelungată de eforturi, am reușit să obținem încă un proiect major pentru județul #Constanța. #Mulțumesc tuturor celor care, în diverse feluri, au contribuit la realizarea acestui obiectiv.”, a scris deputatul PNL pe pagina sa de Facebook.

Pe traseul noii autostrăzi (prevăzute în Master Planul General de Transport al României) care va oferi o alternativă modernă la DN 39 (drum extrem de aglomerat în perioada sezonului estival) vor fi construite inclusiv:

  • 31 de poduri/pasaje/viaducte,
  • 6 parcări,
  • un centru de întreținere și coordonare,
  • un punct de sprijin.

Proiectul prevede și plantarea a 85 de hectare de perdele forestiere.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

România are cele mai mari salarii din Europa în administrația publică și apărare, față de media pe economie

joi feb. 8 , 2024
Salariile din sectorul public, mai ales pentru joburile din administrație publică și apărare, sunt de departe (în termeni relativi, raportat la media pe economie) cel mai bine plătite față de toate statele europene. Atenție, în termen relativi față de media pe economie, spune Ionuț Dumitru, economistul șef al Raiffeisen Bank, […]

V-ar putea interesa și: