Marian Crușoveanu, PNL: „Deschiderea maratonului vaccinării la Constanța este o măsură suplimentară de sprijin pentru industria HoReCa”

Marian-Crusoveanu

Președintele României, Klaus Iohannis, și primul ministru, Florin Cîțu, au vizitat astăzi Constanța. Vizita este privită de deputatul PNL Marian Crușoveanu ca o o asigurare că „județul nostru se află pe agenda de priorități a domniilor lor”.

„Veștile bune pentru industria HoReCa au fost anunțate de către primul ministru, la întâlnirea de astăzi, unde a vorbit despre procesul de vaccinare drept o soluție sigură pentru revenirea la normalitate, o normalitate care va avea loc în doi pași: primul, începând cu 1 iunie, iar al doilea, în jurul datei de 1 august. Sezonul estival se va desfășura în parametri cât se poate de normali, iar prin colaborarea dintre autorități și operatorii economici privind vaccinarea, se vor crea premize suficiente pentru relaxarea măsurilor.”, a declarat Marian Crușoveanu.

Pe de altă parte, la Spitalul Militar, președintele României a inaugurat centrul e vaccinare, deschizând, astfel, maratonul vaccinărilor și la Constanța.

„De astăzi, constănțenii se vor putea vaccina fără a se înscrie pe platformă, acesta fiind un pas extrem de important prin care românii sunt încurajați să se vaccineze. Astfel, prin aceste măsuri, vom putea ajunge mai repede la viața de dinainte de pandemie. Am toată încrederea că succesul campaniei de imunizare este centura de siguranță pentru revenirea la normalitate a industriei HoReCa din județul nostru.”, a mai spus Marian Crușoveanu.


Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
energia residence
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.