Marian Crușoveanu, PNL: „Fostul ministru USR, Cătălin Drulă, vine cu o trăsnaie. Este duplicitar și lipsit de consecvență”

Cătălin Drulă, USR, criticat de Marian Crușoveanu, PNL

Marian Cruşoveanu, deputat PNL, membru al Comisiei pentru transporturi şi infrastructură, a criticat în termeni duri ceea ce numește „o trăsnaie” a fostului ministru al USR al Transporturilor, Cătălin Drulă.

„Celebrul ministru USR al Transporturilor, Cătălin Drulă, vine zilele acestea cu o trăsnaie de apreciat: cere guvernelor României și Bulgariei să elimine taxa de pod de la Giurgiu – Ruse (Podul Prieteniei). Cât timp era ministru, tuna că dacă taie taxa, nu îi vor ajunge banii pentru investiții, însă cum a trecut în opoziție, spune altceva.”, precizează liberalul, într-o declarație de presă.

Acesta subliniază că eliminarea taxei de pod este o lege pe care noi, dobrogenii, o aşteptăm să fie adoptată de mai bine de 5 ani.

„Nu am cum să nu atrag atenţia asupra acestei duplicităţi şi lipse de consecvenţă a liderului USR care, personal, a blocat atât legea care prevedea eliminarea taxei de pod, cât şi eliminarea drumului expres Alternativa Techirghiol din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Acesta este adevăratul leadership al USR, duplicitar, gălăgios, fără consecvenţă, dar mai ales neasumat.”, a precizat Marian Crușoveanu.

Mai mult, acesta afirmă că prin această declarație fostul ministru confirmă public, încă o dată, modul marginal şi ignorant prin care USR îi tratează pe dobrogeni.

„Le pasă mai mult de bulgarii care traversează podul de la Giurgiu, în loc să fie solidari cu cei care sunt obligaţi să plătească o taxă pentru a ajunge acasă, fiind un drept câștigat şi prin a căror muncă, se contribuie mai mult decât suficient.  Personal, consider că este lipsă de respect față de toți cei care locuiesc în această zonă și față de toți agenții economici. De aceea, USR va rămâne cea mai mare dezamăgire ca şi formațiune politică post-decembristă. Au devenit un partid lacom doar de funcţii şi poziţii, iar în materie de politici publice, doar de postări pe reţelele de socializare.”, a punctat deputatul PNL.


Puteți urmări Constanța 💯% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

ANPC a controlat 500 de magazine Mega Image și a dat amenzi de peste 5 milioane lei VIDEO

mie sept. 27 , 2023
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, începând cu data de 16.08.2023 până în prezent, o serie de acțiuni de control în 500 de magazine aparținând lanțului de supermarketuri MEGA IMAGE, la nivelul întregii țări. În toate locațiile verificate, comisarii ANPC au constatat abateri de la respectarea prevederilor legale […]

V-ar putea interesa și: