Marian Crușoveanu, PNL: „Prin construirea noului stadion, Constanța ar putea fi nu doar capitala litoralului românesc, ci și locația principală a evenimentelor majore, competițiilor sportive, concertelor și festivalurilor Românei”

Marian Crușoveanu, deputat PNL, le-a adus la cunoștință colegilor deputați, printr-o declarație politică, că prin demersurile Primăriei Constanța și cu sprijinul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a fost obținută finanțarea în valoare totală de 480.490.000 lei pentru realizarea noului stadion din municipiul Constanța.

„Pentru noi, constănțenii, stadionul Farul a reprezentat, de-a lungul anilor, o emblemă și un motiv de mândrie, o locație ce anima viața sportivă și mai ales viața comunității. Astăzi, arena se află într-o stare avansată de degradare și nu mai corespunde cerințelor. De altfel, investițiile întârziate, amânate, au pus municipiul Constanța și mai ales litoralul românesc într-un con de umbră în ce priveşte dezvoltarea sportului de masă.

Prin construirea noului stadion, cu o capacitate de 18.000 de locuri în standardele UEFA, Constanța ar putea fi nu doar capitala litoralului românesc, ci și locația principală a evenimentelor majore, competițiilor sportive, concertelor și festivalurilor Românei. Mai mult, complexul sportiv va fi un sprijin real pentru dezvoltarea sportului local și promovarea de noi talente care să repună România și mai ales Constanța pe harta lumii sportive.”, a declarat parlamentarul PNL.

Marian Crușoveanu a salutat decizia Guvernului de a veni în sprijinul Primăriei Constanța și al sportului local.

„Prin realizarea acestui complex sportiv, municipiul Constanța va recupera decalajul față de municipiile care deja au reușit să construiască astfel de arene, pentru că în acest fel, nu doar că dezvoltăm #România, ci reușim să reducem discrepanțele dintre regiunile României.”, a conchis acesta.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

E-Distribuţie Dobrogea a anunțat întreruperi programate de curent electric în Constanța, Mangalia, Cumpăna, Mamaia și Vama Veche

vin nov. 4 , 2022
E-Distribuţie Dobrogea a anunțat, azi, ce întreruperi de curent sunt programate pentru perioada 7 – 11 noiembrie. Acestea se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții, spun reprezentanții companiei. Luni, 07 noiembrie 2022 Municipiul Constanta, Cartier CET, Aleea Egretei nr. 17-19, […]