Maricel Cîrjaliu a majorat taxele locale și impozitele în Agigea și Lazu

cristian maricel cirjaliu
Maricel Cristian Cîrjaliu, primarul PSD din Agigea

Taxele locale și impozitele în comuna Agigea, condusă de Maricel Cristian Cîrjaliu au fost mărite cu aproape 4%!

Edilul le-a oferit această surpriză locuitorilor chiar înainte de anul nou. Majorarea exactă este de 3,8%, adică rata inflației pe anul trecut.

Majorarea a fost făcută fără acceptul opoziției.

„Ca să aprobăm taxele trebuia să avem comisii de specialitate, iar primarul refuză să emită hotărârea de consiliu pentru că nu este mulțumit de rezultat.”, spune Gabriel Ciobanu, liderul USR Agigea, care a fost la distanță de numai 31 de voturi de a câștiga Primăria Agigea.

Iată ce scriam în decembrie 2020, lucruri care acum se adeveresc:

„Ceea ce pare o victorie pentru el este, de fapt, numai jumătate de victorie, pentru că Maricel Cîrjaliu și PSD nu vor mai domina consiliul local, așa cum au făcut-o până acum. Ba, de fapt, nu îl vor mai controla deloc! Forțele de opoziție din Agigea s-au săturat de promisiunile mincinoase ale actualului primar, care de mai bine de 8 ani spune că va face același lucruri, fără să le facă. Așadar, în Agigea se naște o coaliție a opoziției care va pune frână oricăror derapaje ale actualului edil. Vremurile în care consilierii PSD propuneau și obțineau acordarea titlului de cetățean de onoare primarului Maricel Cîrjaliu au apus.”

USR a criticat în termeni duri atitudinea primarului.

„La sfarsitul anului 2020 v-am adus la cunostinta faptul ca primarul refuza sa emita hotararile de consiliu local pentru alegerea viceprimarului si pentru constituirea comisiilor de specialitate. Motivul este evident, refuza sa accepte rezultatul pentru cele 2 proiecte si invoca anumite motive. Doar ca primarul sau secretarul general al comunei Agigea nu au dreptul sa decida daca emit sau nu HCL-urile. In Agigea legea este optionala si se aplica DOAR daca doreste primarul. Pentru ca el a decis ca nu se vor emite hcl-urile, noi nu avem comisii de specialitate si fara acestea nu putem adopta hotarari.

Important de stiut este faptul ca daca votam taxele si impozitele anul trecut asa cum ar fi fost normal, astazi aceatea nu cresteau conform ratei inflatiei. Lucru pe care il stie si primarul Maricel, dar a considerat ca interesul personal depaseste interesul comunitatii, motiv pentru care a ales ca noi, cetatenii localitatilor Agigea si Lazu, sa platim taxe marite in 2021, in conditiile in care deja platim taxe foarte mari raportat la ce ne ofera primaria!”, spun reprezentanții USR Agigea.

Aceștia mai spun că nu este normal ca cei care locuiesc pe străzi neasfaltate, de pildă, să plătească aceleași impozite ca cei care au asfalt.

„Trebuie sa modificam sistemul de impozitare in functie de serviciile de care beneficiem. Mai exact sa stabilim un numar de categorii si sa impartim zonele, iar ulterior sa platiti impozit in functie de zona in care va incadrati – intrucat consideram ca este anormal sa achitati acelasi impozit indiferent daca aveti sau nu utilitati, strada asfaltata, iluminat public sau chiar un parc in apropiere! Am fost investiti cu aceasta responsabilitate de catre dvs. si ne vom lupta pentru a aduce normalitatea in comunitatea noastra.”, mai spun reprezentanții USR Agigea.

Citește și:

Cristian Maricel Cîrjaliu, actualul primar din Agigea, inculpat. Ce spune DNA

Lipsă de respect pentru locuitorii din Lazu și pentru memoria unui mareșal. În ce hal arată o stradă din satul condus de 12 ani de Cristian Maricel Cîrjaliu, PSD

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.