Maritime Business Week transformă Constanța într-un hub maritim internațional

Tomis Maritime Expo, parte a evenimentului Maritime Business Week, s-a deschis oficial astăzi, 26 iunie a.c., în prezența lui Mihai Daraban, Președintele CCINA Constanța și Președintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României și a Ruxandrei Serescu, Director general CCINA Constanța. Printre personalitățile care au luat cuvântul, reprezentanți ai oficialităților și ai autorităților portuare, s-au regăsit: Vergil Chițac, primarul Municipiului Constanța, Mihai Teodorescu, Director general Compania Națională Administrația Porturilor Maritime, Florin Goidea, Directorul general Administrația Canalelor Navigabile, prezența implicată a acestora subliniind importanța Maritime Business Week pentru sectorul maritim.

Dintre reprezentanții diplomatici prezenți la deschiderea oficială, enumerăm:

Excelența Sa Ambasadorul Georgiei în România, E.S. Ambasador Tamar Beruchasvili, Ambasadorul Serbiei în România, E.S. dl. Stefan Tomašević, Ambasadorul Republicii Elene în România, E.S. Lili Evangelia Grammatika, Ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam, E.S. Do Duc Thanh, Ambasadorul Republicii Korea, E.S. RIM Kap-soo, Consulul General al Republicii Turcia, E.S. Emre Yurdakul, Atașatul comercial al Consulatului Turc, Aygün Eski, șeful Sectorului Comercial al Ambasadei Braziliei la București, Ronaldo Vieira, șeful biroului economic și comercial al Ambasadei Republicii Elene la București, Nikos Vlahakis și lista poate continua cu personalități precum consulii onorifici ai Franței, Greciei, Estoniei și Republicii Korea.

În organizarea Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, Maritime Business Week este primul eveniment internațional dedicat industriei maritime organizat în România.

Timp de trei zile, Tomis Maritime Expo oferă un cadru ideal de prezentare și interacțiune pentru o diversitate de expozanți din domeniul maritim: operatori portuari, șantiere navale, companii de inginerie, proiectare și echipamente navale, companii de transport, logistică și servicii conexe, companii de crewing, furnizori de formare profesională, asociații profesionale și autorități portuare – atât firme din România, cât și companii internaționale.

Forumul internațional de afaceri România-Georgia

Tot astăzi, 26 iunie, s-a desfășurat Forumul Internațional de Afaceri România-Georgia, cu participarea E.S. dnei Ambasador Tamar Beruchasvili, un eveniment important ce a reunit 21 de companii georgiene active în domeniul maritim.

Tematica forumului a inclus prezentarea proiectelor de modernizare și dezvoltare a porturilor de la Marea Neagră și discuții asupra lanțului de aprovizionare al Coridorului de Mijloc, accentuând inițiativele de facilitare a comerțului. De asemenea, a avut loc o sesiune de întâlniri B2B, menită să încurajeze colaborările bilaterale.

Conferințe

În paralel cu expoziția, pe parcursul a două zile (26 și 27 iunie), în sălile dedicate din cadrul Pavilionului Expozițional Constanța, se desfășoară o serie captivantă de conferințe și seminarii menite să exploreze cele mai recente tendințe și inovații din industria maritimă. De la discuții despre securitate cibernetică până la managementul riscurilor și asigurări, de la dialoguri analitice despre acorduri comerciale și arbitraj comercial până la teme de medicină maritimă și alte subiecte, fiecare conferință oferind oportunități valoroase de învățare și networking pentru participanți.

Peste 40 de speakeri prezenți la conferințe, peste 70 de companii expozante la Tomis Maritime Week, inclusiv din Georgia, Bulgaria, Turcia și Danemarca, și vizitatori înregistrați din peste 10 țări, i-au dat evenimentului Maritime Business Week dimensiunea unui adevărat hub internațional al industriei maritime.

Demonstrații

Pentru zilele următoare, programul include demonstrații spectaculoase pe Lacul Tăbăcăriei: o demonstrație cu ambarcațiune de colectare deșeuri pe 27 iunie și demonstrații de sporturi nautice și agrement pe 28 iunie.

Participarea la activitățile din cadrul Maritime Business Week  este gratuită, atât la conferințe, cât și la vizitarea târgului, pe baza înscrierilor prealabile.

Programul de vizitare al Tomis Maritime Expo: 26 iunie și 27 iunie: 10:00 – 18:00; 28 iunie: 10:00 – 17:00


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Scăpați de deşeurile voluminoase! Folosiți containerele de dimensiuni mari!

mie iun. 26 , 2024
Polaris M Holding Constanța a anunța că, săptămâna aceasta, 24 – 30.06.2024, containerul pentru deșeuri voluminoase va fi amplasat lângă platforma 203 – Aleea Stadionului, lângă punctul termic. În aceste containere puteți depozita: mobilier, canapele, saltele, usi, obiect de uz sanitar, mochete, calorifere etc. Pe lângă aceste locații, amplasate temporar, […]

V-ar putea interesa și: