VIDEO Mașină răsturnată pe podul din Ovidiu

Un accident rutier a avut loc în duminică după amiază pe podul din Ovidiu, județul Constanța.

Un autoturism s-a răsturnat, iar o victimă este încarcerată.

Potrivit SAJ Constanța, la fața locului intervine un echipaj SMURD C. 

Video: Focus Actual

Iată ce spune IPJ Constanța despre accident:

„Astăzi, la ora 18:27, un tânăr, în vârstă de 21 de ani, a condus un autoturism pe DN 2A, banda a II-a, dinspre Lumina către Ovidiu, iar în dreptul staţiei Distrigaz Ovidiu, n-ar fi adaptat viteza la condițiile de carosabil umed, pierzând controlul asupra direcţiei de mers. Șoferul a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar, din sens opus, pe banda II a, de un bărbat, de 45 ani. În urma impactului, primul auto a lovit glisiera din stânga, răsturnându-se pe carosabil. A rezultat vătămarea corporală uşoară a primului conducător auto, precum şi a unei tinere, de 16 ani, pasageră în al doilea autoturism.”.


Polițiștii rutieri au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili care sunt împrejurările exacte în care a avut loc accidentul. 

Conform ISU Dobrogea, la Ovidiu a fost solicitat un echipaj de descarcerare. Intervine o autospeciala de descarcerare grea din cadrul Detașamentului Palas și un echipaj SMURD C

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.