Mașinile parcate neregulamentar vor fi ridicate din martie. Află unde vor fi depozitate

ridicare masini parcate neregulamentar constanta
Vehiculul care va ridica mașinile parcate neregulamentar

Mașinile parcate neregulamentar vor fi ridicate începând cu luna martie a acestui an, a anunțat, pe 10 februarie, Primăria Constanța, prin intermediul unui comunicat de presă.

Autovehiculele care staționează sau sunt oprite neregulamentar vor fi ridicate, transportate, depozitate și eliberate de reprezentanții SC Confort Urban SRL.

„Mașinile vor fi depozitate în parcul auto situat pe strada Caraiman, nr. 1 și se vor afla în paza operatorului, până la momentul eliberării. Paza acestui dispozitiv se realizează atât cu agenți cât și prin intermediul camerelor de supraveghere video.”, au precizat reprezentanții primăriei.

Constănțenii își pot recupera mașinile doar după ce au achitat taxele prevăzute prin HCLM 399/ 2018 și numai în prezența unui polițist local: tarif ridicare mașini: 450 de lei, tarif transport mașini: 120 de lei, tarif depozitare mașini/zi: 60 de lei.

Programul de restituire este non-stop.

Reamintim faptul că, în campania electorală, primarul Constanței, Decebal Făgădău, a promis construirea unei parcări subterane de circa 1.200 de locuri, sub parcul din fața Teatrului Oleg Danovski, a patru parcări supraetajate în oraș și a mai multor parcări în cartiere. Promisiunile sunt încă postate pe pagina sa de internet, la capitolul „Programul nostru – infrastructură”.

parcari in constanta decebal fagadau
Iată ce promite, în campania electorală, primarul Constanței, Decebal Făgădău (sursa: decebalfagadau.ro)


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.