VIDEO Maurer ar putea SĂ NU MAI CONSTRUIASCĂ toate apartamentele promise în Constanța

Simon Maurer

Simon Maurer, în timpul interviului acordat publicației noastre, în Brașov (foto: Constanța 100%)

Venit cu surle și trâmbițe în Constanța, în urma unei campanii publicitare de amploare, planurile omului de afaceri Simon Maurer se clatină serios, la scurt tip de la sosire.

Inițial, acesta a anunțat că va construi 3.500 de apartamente în ceea ce se dorea a fi unul dintre cele mai moderne cartiere din Constanța și, de ce nu, din România. Făcuse acest lucru într-o fostă mahala din Brașov, pe care am vizitat-o. Acolo lucrurile stau mai bine, dar româno-germanul Maurer a înțeles, probabil, pe pielea sa, că Brașov nu este Constanța. Sau, așa cum frumos spunem noi, românii, nu tot ce zboară se mănâncă.

I-am luat lui Simon Maurer un scurt interviu despre ce se întâmplă în Constanța. La întrebarea directă referitoare la Constanța, răspunsul a început cu un oftat.

„Vom construi 3.000… undeva la 3.500 de locuințe. Am început acum un an de zile, și într-un an de zile am vândut peste 300 de locuințe. Pentru început este foarte bine. Acuma a început să și crească și mai mult vânzările. Cartierul va fi finalizat și în funcție de necesitate. N-o să mă duc să construiesc ceva ce unde nu aș avea suficientă cerere. Până acuma, cerea est… a fost una foarte mare, drept dovadă că avem termen de predare între 12 luni și 18 luni”, a spus Simon Maurer.

Să remarcăm trei lucruri.

1. 300 de locuințe pe an înseamnă că acest cartier va fi gata în 12 ani, dacă vânzările nu cresc sau nu scad. Asta înseamnă 12 ani de șantier. Iată, mai jos, cu arată cartierul Avantgarden 3, început în 2008! Nu e foarte plăcut, pentru o familie, să locuiască fix lângă un șantier, cu toate probleme care rezultă de aici, de la zgomot la priveliște.

2. Fraza cheie este însă aceasta: „Cartierul va fi finalizat și în funcție de necesitate”. Adică, dacă nu există cerere, nu va mai construi. Aceasta este logica economiei de piață. Ce se va întâmpla însă dacă va ridica numai jumătate din blocurile promise? Cât va costa întreținerea lunară a spațiilor comune? Va fi un șantier etern? Cum va arăta un cartier plin de schele sau praf?

3. Se remarcă și în interviul video o scăpare. Până acum, cererea a fost foarte mare, spune Maurer. A vrut să spună „este”, dar sinceritatea l-a făcut să spună adevărul și să folosească timpul trecut: „a fost”. Cererea nu mai este mare și așa înțelegem și afirmația de la punctul 2.

Vă recomandăm și: Vinde Maurer Residence pielea ursului din pădure? Ce spune primarul Constanței despre drumul nou pe care îl promite investitorul româno-german

Ce nu a vrut să spună Simon Maurer o spun cifrele: piața imobiliară este în declin extrem de puternic. Practic, vânzările s-au prăbușit, ceea ce înseamnă că vânzătorii nu numai că nu mai au cui să vândă, ci și că trebuie să lase din prețurile exagerate pe care le cer, în multe cazuri. Aceasta este o veste bună pentru cumpărători, însă, care ar putea beneficia de locuințe la prețuri care reflectă mai mult realitatea.

Iată și cifrele care dovedesc acest dezastru pentru dezvoltatori: în luna august 2018, la nivelul întregii ţări, 40.576 de imobile au fost vândute, o scădere de 29% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, arată datele emise vineri de Agenția Națională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Mai exact, numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare la nivel național în cea de-a opta lună a acestui an este cu 16.410 mai mic faţă de luna august 2017.

2 comments

  • Omul a fost destul de clar si concis! Ar fi absurd sa construiascadoar ca sa tina apartamentele goale si banii blocati, pentru el este o afacere, wtf! Mergeti pe teren sa vedeti cum se construieste , se merge cu infrastructura odata cu constructiile! Cel mai elegant si de bun simt proiect imobiliar din Constanta!Asa ar trebui sa se construiasca!

  • Constanta 100%

    Nu inteleg de ce simtiti nevoia sa semnati acest comentariu cu un pseudonim.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.