Maurer Residence Constanța a împlinit 2 ani. Surprize și premiere

Proiectul Maurer Imobiliare din Constanța a sărbătorit 2 ani de activitate, în data de 22 august 2019.

Cu acest prilej, compania a organizat o zi a porților deschise. Sute de persoane au participat la eveniment. Printre ei s-au numărat și oameni care și-au cumpărat deja o locuință aici, dar și foarte mulți care au declarat că vor face acest pas în viitorul apropiat.

„Am cumpărat un apartament în cartierul Maurer, suntem proprietari. Am venit aici ca să ne cunoaștem vecinii și să vedem cum arată un apartament mobilat și utilat”, a spus o tânără doamnă, însoțită de soț.

Ei fac parte din cei aproape 500 de proprietari din Maurer Residence Constanța.

Întâlnirea a avut loc într-una din locuințele de prezentare, mobilată și utilată, o modalitate excelentă de a vedea cum poate arăta casa pe care o visați.

Evenimentul a fost emoționant.

„Am avut ocazia să revedem oameni dragi, pe care i-am ajutat să își îndeplinească visul de a se muta în propria casă și am cunoscut oameni noi, pentru care ne dorim să facem același lucru. Adică să le fim parteneri în călătoria lor către un stil de viață liniștit și relaxat, pe care îl oferă Maurer Residence Constanța. De asemenea, acesta este un aspect important pe care l-am atins de-a lungul întâlnirii, acela de a crea împreună o atmosferă caldă, o stare de familie unită ce împarte același sentiment: cel de acasă. Pentru a sărbatori cei 2 ani de viață, în care am lucrat cu oameni extraordinari, ale căror zâmbete ne-au transmis că se simt împliniți, am organizat un eveniment în care am reprodus atmosfera de familie omniprezentă în inima cartierului nostru. Suntem foarte încântați de faptul că ne-am putut apropia și mai mult de voi și de dorințele voastre. Faptul că oamenii noi pe care i-am cunoscut, care încă nu fac parte din comunitatea Maurer, s-au putut integra cu ușurință ne arată că mai avem multe visuri de îndeplinit.”, au spus reprezentanții Maurer Residence Constanța.

Ziua specială a culminat cu o tombolă în urma căreia doi norocoși au plecat într-un weekend la munte, pentru a admira peisajele de poveste ale orașului Brașov și pentru a vizita cartierul Avantgarden3 – un proiect de suflet ce transmite cel mai bine starea de unitate  prezentă în comunitatea Maurer din Brașov.

De asemenea, în cadrul evenimentului, au fost prezentat noutățile care sunt pregătite pentru cei ce fac parte din comunitatea Maurer Residence Constanța. Și sunt destule.

În premieră la Maurer Residence Constanța, rate numai cu buletinul

Una dintre noutăți este sistemul de vânzare cu rate direct la dezvoltator pe 7 ani. De când a fost anunțat, s-a bucurat de o atenție enormă. În ce constă? Acest program necesită un avans minim de 20%, iar restul sumei este împărțită în rate egale timp de 7 ani, cu dobândă 0%. În plus, tot ce ai nevoie pentru a depune cererea este un buletin valabil. Tu îți alegi casa mult visată și de restul se ocupă Maurer Residence Constanța. Detalii AICI.

Parteneri și după achiziție

Cei care cumpără un apartament în Maurer Residence Constanța beneficiază și de beneficii importante post-vânzare. Este, din știința noastră, un alt element unic pe piața dezvoltatorilor imobiliari din Constanța.

„Pentru că am muncit atât de mult să aducem într-un singur loc cea mai mare familie din țară, dezvoltăm în permanență programe care să ne țină aproape și să întărească și mai mult sentimentul de comunitate unită. Prin serviciile noastre post vânzare, facem tot posibilul să ne arătăm recunoștința față de clienții cărora le-am inspirat încredere și au luat alegerea potrivită pentru fericirea familia lor și viitorul în Familia Maurer. Maurer Imobiliare este un stil de viață. Și pentru că ne dorim să-l menținem la standarde de calitate, fiecare membru al familie noastre poate beneficia de avantaje din partea partenerilor, ce constau în reduceri sau vouchere pentru o listă lungă de servicii și activități relaxante.”, spun reprezentanții Maurer Residence Constanța.

Concret, veți primi un card cu ajutorul căruia aveți reduceri când achiziționați diverse cumpărături sau servicii, de la vacanțe la servicii de tractare a autoturismului. Lista se îmbogățește pe zi ce trece.

„Muțumim celor care au sărbătorit împreună cu noi cei 2 ani în care am conturat atât de multe visuri. Așteptăm cu nerăbdare următorul eveniment și lansăm promisiunea că ne vom revedea curând!”, au conchis cei de la Maurer Residence Constanța.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.