McDonald’s va plăti o redevență de 56 euro pe zi pentru restaurantul din zona Delfinariu, Constanța

McDonald's Constanța redevență
Un angajat al McDonald’s în înmânează comanda unui șofer la restaurantul din zona Delfinariu, Constanța

McDonald’s va plăti o redevență mai mare pentru terenul din zona Delfinariu, municipiul Constanța.

Restaurantul McDonald’s este operat de către SC Premier Restaurants România SRL, cu sediul în București.

Consilierii locali din Constanța vor vota, săptămâna viitoare, un proiect de hotărâre prin care se modifică obiectul contractului de cesiune încheiat în data de 13 iulie 2001 între Municipiul Constanța și acest SRL. Astfel, consiliul local își va însuși un raport de evaluare încheiat în decembrie 2018 privind actualizarea redevenței pentru terenul și clădirea de P+1.

Terenul are o suprafață de 2.216 mp și include inclusiv parcarea aferentă, iar clădirea are 350 mp.

Noua valoarea rezultată prin raport este de 20.607,17 euro pe an, adică 5151,79 euro redevență trimestrială.

Cu alte cuvinte, pentru restaurantul McDonald’s din zona Delfinariu se plătește o redevență de 56,48 de euro pe zi, adică aproximativ 267 de lei.

În anul 2001,concesiunea fusese fixată la 9.348,5 dolari americani pe an.

Valoarea redevenței a fost stabilită în conformitate cu art. 17 din Legea nr. 50/1991, respectiv amortizarea valorii de piață a terenului în 25 de ani.

SC Premier Restaurants România SRL a avut, în anul 2017, o cifră de afaceri impresionantă, de 676.681.344 lei, un profit de 86.807.309 lei și un număr mediu de 3.232 de angajați.

Raportul de expertiză a fost întocmit de SC Managament Consulting Solutions SRL din Constanța, o firmă care a avut o cifră de afaceri de 209.034 lei în 2017 și, în medie, un angajat.

Proiectul de hotărâre poate fi consultat pe pagina de internet a Primăriei Constanța (click AICI).


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 comentarii la “McDonald’s va plăti o redevență de 56 euro pe zi pentru restaurantul din zona Delfinariu, Constanța

  1. Cuum frate 250 lei pe zi?? Chirie pe metrii patrati din strada Soveja care sunt mereu ocupati de clientii…

    1. Straniu de mica redeventa comparata cu cea din 2001…..dupa 20 ani redeventa s-a dublat numai … pai ce, terenul ala in 20 ani si-a marit valoarea doar de 2 ori ?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Se oprește apa în zona de nord a localității Cernavodă pentru lucrări ENEL

mar feb. 26 , 2019
Pentru efectuarea lucrărilor anuale de reparații și întreținere a unor instalații și rețele electrice din orașul Cernavodă – județul Constanța, Enel Distribuție Dobrogea va întrerupe furnizarea energiei electrice marți – 27 februarie 2019, în intervalul orar 09,00 – 17,00. Fără curent, statia de repompare Cota 45 din orașul Cernavodă nu […]
raja

V-ar putea interesa și: