Medgidia, capitala picturii. Vernisajul Taberei Internaționale „Lucian Grigorescu”

Medgidia este un punct important pe harta culturii din România, și prin Tabăra Internațională de Pictură „Lucian Grigorescu”. Sâmbătă, 28 august 2021, s-a încheiat cea de-a XVII-a ediție. Evenimentul a fost punctat printr-o inedită expoziție de pictură care a captat interesul atât al iubitorilor de artă cât și al reprezentanților administrației publice locale și al presei locale și județene.

Ediția din acest an a fost organizată în cadrul proiectului ,,Culture in Eternity”, finanțat prin Programul România-Bulgaria Cross-Border Cooperational Programme 2014-2020, Axa Prioritară 2 O regiune Verde, Obictiv Specific-2.1.Îmbunătățirea utilizării durabile a resurselor și patrimoniului cultural.

Vernisajul s-a desfășurat în sala de festivități a Cercului Militar Medgidia și a cuprins un număr de 38 de lucrări aparținând celor 19 pictori din România și Bulgaria, după cum urmează: Mircea Costea, Dan Cârjoi, Eusebio Spânu, Ioana Lavinia Streinu, Daniela Gherghe, Aurelia Neculai, David Leonid Olteanu, Adina Dogaru, Papadopol Constantin, Maria Cioată, Ilie Chioibaș, Mariea Petcu Chioibaș, Zigman Claudia Laura, Zigman Mihai, Boryana Mocheva, Natalia Karapencheva, Adrian Kosev, Ivan Ivanov și Fikrat Salimov.

Prezent la expoziție, criticul de artă Alice Dinculescu, a elaborat o sinteză a simbolisticii și a mesajelor transmise de artiști prin intermediul picturilor pe pânză, analizând în detaliu fiecare lucrare în parte.

Ca urmare a acestei ediții, colecția de artă din municipiul Medgidia a devenit mai bogată, însumând un total de peste 550 de lucrări.

Oficialitățile publice locale au mulţumit tuturor artiștilor prezenți pentru participare, oaspeţii fiind invitaţi şi la următoarele ediţii ale taberei de pictură.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Teatrul de Stat Constanța vă invită la cea de-a doua întâlnire în cadrul Nocturnelor de muzică și poezie dobrogeană

lun aug. 30 , 2021
Mâine, marți, în ultima zi a lunii august,  Teatrul de Stat Constanța a programat cea de-a doua întâlnire în cadrul Nocturnelor de muzică și poezie dobrogeană, un proiect gândit pentru a fi permanentizat în toate anotimpurile, chiar dacă a fost inaugurat în contextul Serilor de Vară ale TSC. Aşadar, marţi, […]
teatrul de stat constanta (2)

V-ar putea interesa și: