Melancolia dobrogeană

Dobrogea. Foto: Mircea Bezergheanu

Bunicii și străbunicii unora dintre noi au fugit din calea nenorocirilor și au ajuns aici, în Dobrogea, un loc pe care l-au numit acasă. Alții au fost strămutați și au ales Dobrogea din puținele opțiuni pe care le aveau. Alții nu mai au nicio patrie a lor. Au primit un dar nesperat: o țară.

Când vii de departe și te legi de un pământ, îți devine mai drag, mai parte din tine. Când te naști undeva, e ca și cum ți se cuvine locul, ești al lui. Dacă îl primești în dar, dacă îți salvează viața, îi vei fi întotdeauna recunoscător.

Dobrogea te seduce, te face să te îndrăgostești, e prima iubire pe care nu o vei uita niciodată, pe care, chiar dacă valurile vieții vă despart, nu o părăsești în visele tale. E acasă.

Dobrogea a fost, pentru mulți dintre străbunii noștri, salvare.

Și totuși, cred că mulți dintre noi, dobrogenii, cei pe care soarta i-a adus aici, suferim de o melancolie fără leac. Poate că nici nu știm de ea, dar o simțim, din când în când. Știți unde?

În vocea bunicilor care le vorbesc în limba maternă nepoților, cu o tristețe adâncă în glas, pentru că știu că, odată cu ele, graiul pe care îl învățaseră de la mamele lor se va stinge. Din ce în ce mai puțini copii de tătari și aromâni vorbesc, în casă, tătara și aromâna, de pildă.

Veți simți această melancolie în dansurile și cântecele dobrogenilor, în îmbrăcămintea tradițională. Rușii lipoveni dansează aici așa cum o fac și cei de acasă, de sute de ani. Armenii dansează și aici, și acolo, departe, la fel. E o punte geografică, dar, mai important, o punte în timp, între cei ce au fost și cei ce sunt.

O veți simți și în mâncare. Când o turcoaică bătrână face o baclava așa cum învățase de la nene a ei, gândul ei nu este să ofere proteine necesare supraviețuirii familiei. E mult mai mult. În aluatul pe care îl frământă stă o istorie întreagă, în grija cu care îl întinde e grija pe care au purtat-o generații întregi din familia ei pentru toți cei din casă.

Melancolia dobrogeană este ca un izvor care susură în depărtare. Știm că e acolo, ne amintim de el din când în când, dar nu vom merge niciodată pe albia lui nici în amonte, nici în aval, căci locul nostru este aici, acum. Dar ne va însoți toată viața. Și cred că este de datoria noastră, a tuturor, să o cultivăm, pentru că asta face ca Dobrogea să fie minunată: oamenii ei și poveștile lor de viață.

Puteți urmări știrile Constanța 100% și pe Facebook, și pe Google News.

energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.