Mesajul Găştii Zurli la Mamaia Fairytale: „Suflaţi curaj în aripile copiilor voştri! Nu le tăiaţi visele!“

zurliCel de-al treilea week-end al Festivalului „Mamaia Fairytale” s-a încheiat duminică seara cu două spectacole dedicate celor mici. Piațeta Casino din Mamaia s-a umplut încetul cu încetul de copii, părinți și bunici, dornici să asiste la reprezentația celor de la Club Amicii din Constanța și, bineînțeles, să întâmpine cu bucurie cea mai iubită trupă de divertisment pentru copii a momentului, Gașca Zurli.

Seara a debutat cu spectacolul de păpuși „Vrăjitorul din Oz”, o adaptare plină de veselie și cântec a celebrei povești a lui Frank Baum. Dorothy, alături de cățelul său, Toto, i-au încântat pe cei mici în aventurile lor, în care i-au întâlnit pe Leul cel Fricos, pe teribila vrăjitoare Zig Zag și, desigur, pe mărețul Vrăjitor din Oz. Reprezentația celor de la Club Amicii s-a încheiat cu câteva momente în care spectatorii de toate vârstele au fost antrenați într-un iureș de dansuri și melodii pline de viață, precum și cu un mini-spectacol fascinant de magie.

Baletul Fairytale a fost cel care a evoluat exemplar, ca de obicei, în intermezzo-ul serii, iar coregrafia spetaculoasă a fost realizată de Horațiu Cherecheș.

Partea a doua a serii i-a adus pe scenă pe îndrăgiții artiști din Gașca Zurli. Fetița Zurli, Clopoțel, Truli, Zdrăngănel, însoțiți de timida Vrăjimăturica, de frumoasa Zână cea Bună și de zăpăcita Vrăjitoare TuraVura au fost, ca de fiecare dată, îndrumați de Tanti Prezentatoarea. Așa cum a declarat într-un interviu, Mirela Retegan, inițiatoarea și fondatoarea acestei celebre trupe de divertisment pentru copii, mesajul transmis atât către prichindei, cât şi către părinți și bunici, este acela de a sufla curaj în aripile celor mici, de a nu le tăia visele nici lor, dar nici copiilor ascunși în sufletul adulților. Așadar, o seară plină de culoare și bucurie, dar și de învățăminte profunde.

Festivalul Mamaia Fairytale 2017 este organizat de Primăria Municipiului Constanţa și Asociația Eurocult, cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Inspectoratului de Poliţie al Municipiului Constanţa.

În perimetrul festivalului este interzisă intrarea cu următoarele obiecte: ghiozdane, droguri, sticle, lasere, genți (dimensiunea maximă permisă 21cm x 29cm), spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare și băuturi, animale, umbrele (în caz de ploaie se recomandă folosirea pelerinelor), materiale inflamabile sau explozive, orice tip de obiecte care îi pot răni pe alți participanți.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Primăria Ovidiu. Film documentar în memoria Elenei Roizen

lun iul. 31 , 2017
Luna iulie a însemnat, pentru locuitorii din Ovidiu, o serie importantă de manifestări culturale. Una dintre ele a fost realizarea și proiectarea unui film documentar intitulat „În memoria Elenei Roizen“. Acesta prezintă date din viaţa celei care a fost Elena Roizen, dar şi amintirile celor care au cunscut-o. De asemenea, […]

V-ar putea interesa și: