
Mihai Darban, președintele Camerei de Comerț a României, a declarat că ce s-a întâmplat în Constanța în domeniul retrocedărilor a fost un jaf și a spus că investitorilor trebuie să li se pună teren la dispoziție.
„Ați văzut cum a zburat Voestalpine din Constanța. Au plecat pentru că i-am pus să-și cumpere teren de la latifundiari. În 2006, când au venit, dacă autoritatea dădea cheile la cei 600 de hectare solicitați, se punea fundația, se aduce tehnologia și vă garantez că nu mai plecau. Au pierdut 40 de milioane în precontracte, dar au preferat să piardă decât, pe fondul crizei, să trântească un combinat.”, a spus acesta, într-o conferință susținută în Constanța.
Șeful Camerei a spus că va trebui să învățăm din ce a făcut Viktor Orban, premierul Ungariei, la Debrețin.
„A venit BMW și i-a aruncat pe masa cheia de la un teren, utilitățile aduse. Nu s-a pus problema de vândut terenul ca la noi.”, a spus.
„Mai glumesc: la noi, dacă sapi lângă Camera de Comerț trei metri în pământ, dai de pământul altuia. A fost un jaf ce s-a întâmplat cu aceste retrocedări.”, a subliniat Mihai Daraban.
Acesta a mai spus că Mercedes și BMW nu dețin terenuri decât în Germania.
Vă recomandăm și:
O parte din conferință a fost transmisă live de Constanța 100% pe Facebook.
One thought on “Mihai Daraban, președintele CCIR: A fost un jaf ce s-a întâmplat cu retrocedările. Va trebui să învățăm de la ce a făcut Viktor Orban cu BMW”