Mihai Lupu: PNL sprijină în mod concret pescarii și turismul

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Guvernul România, prin Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Animalelor, a realizat un pas extrem de important pentru pescarii români, dar și pentru turismul de pe litoral.

Recent, instituția a clasificat zonele de producție a moluștelor bivalve vii din Marea Neagră, adică midii şi vongole. Acestea fac parte din categoria fructelor de mare şi sunt o importantă sursă economică pentru ţara noastră. Una dintre zone este în judeţul Tulcea, iar două în județul Constanța: între Năvodari şi Portul Constanţa și între Agigea şi Mangalia. Cele din județul nostru au o suprafață de 210 mile marine pătrate. Este o victorie pentru pescari, care cer de mult timp acest lucru.

Prin clasificarea celor trei zone de producţie a moluştelor bivalve vii din apele teritoriale ale Mării Negre se poate realiza exploatarea acestor resurse valoroase şi se oferă posibilitatea înființării de noi unităţi în acest sector, de creare de noi locuri de muncă şi de dezvoltare a economiei zonei.

ANSVA a recoltat săptămânal probe, începând din aprilie, pe care le-au analizat în laboratoare specializate. Rezultatele analizelor microbiologice obținute au determinat clasificarea iniţială în clasa A pentru toate cele trei zone.

„Iată că Guvernul României ia măsuri concrete pentru pescarii din Constanța și Tulcea. Această măsură îi va ajuta nu numai pe ei, ci și pe turiști, întreaga economie locală. Turiștii trebuie să poată consuma fructe de mare proaspete, de la noi, din Marea Neagră, nu aduse de cine știe unde, congelate”, a precizat Mihai Lupu.

Acesta a spus că va sprijini economia de pe litoral, turismul, în special, după ce va deveni președinte al Consiliului Județean Constanța.

„Eu și echipa mea vom face tot ceea ce este omenește posibil pentru a sprijini mediul de afaceri, pentru a crea locuri de muncă bine plătite. PSD a pârjolit acest județ în ultimii 20 de ani, constănțenii au ajuns să plece nu în alte țări, ci în alte județe pentru a-și găsi un serviciu. Este inadmisibil! Dumnezeu a înzestrat aceste pământuri cu atât de multe bogății, trebuie doar să fim în stare să le punem în valoare. Și vă asigur că noi, liberalii, suntem. Am dovedit acest lucru și o vom dovedi și în următorii patru ani de mandat”, a mai pus candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța.


Comandat de Partidul Național Liberal – Filiala Constanța. Executat de Constanța 100% – portal online www.CT100.ro. Cod mandatar financiar: 21200012

Constanta-financiara-sigla-jpg

Articole recente

Mitshubishi
Teasing_Tucson Exclusiv Auto
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.