Mii de constănţeni şi turişti, uniţi „Sub Zodia Mariei, Regina tuturor românilor”

Cazinoul, aşa cum nu l-aţi mai văzut niciodată… Un ideal care părea greu de atins, însă pentru cei peste 5.000 de constănţeni şi turişti adunaţi sâmbătă, 4 august, pe platforma din faţa renumitei clădiri, a fost o promisiune respectată. La fel şi concertul susţinut de Orchestra Simfonică Bucureşti, Ambasadorul Cultural al României peste hotare, care, alături de invitaţii săi – Vlad Miriţă, George Ionuț Vărban, Andrei Lazăr şi pianistul Răzvan Dragnea, Jezebel – au oferit spectatorilor o seară imposibil de uitat. Amfitrioana serii a fost celebra Maia Morgenstern, care a interpretat, cu un dramatism şi o teatralitate extrem de impresionante, Testamentul Reginei Maria şi a transmis mesajul organizatorilor: necesitatea unei poziţii ferme în ceea priveşte minunatul Cazino, dată fiind starea dramatică de degradare în care se află.

Agnes Toma, celebrul designer stabilit peste hotare, a venit în România, la Constanţa, special pentru acest eveniment, împreună cu senzaţionala sa colecţie creată în spiritul Reginei Maria, această personalitate icon, care a făcut cunoscut brandul iei şi al portului popular românesc în lume cu aproape un secol înainte.

Vă reamintim că Expoziția „Regina Maria – 100 de ani de inspirație“, care a fost vernisată vineri, 3 august, va fi deschisă până pe 19 august a.c., putând fi vizitată potrivit programului Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie, care o găzduieşte. Expoziţia cuprinde – într-o scenografie creativă – cărți rare (inclusiv cu autograful Reginei), reclame, cărți poștale, fotografii originale cu Regina Maria (expuse în premieră), vestimentație și accesorii din epocă, precum și creații vestimentare contemporane inspirate de personalitatea ei, din colecții private sau prezentate în premieră, cu această ocazie. Sunt expuse piese țărănești din perioada 1900 – 1930, prețioase, cu înaltă valoare etnografică și estetică, în stilul celor purtate de Regina Maria a României – IA transformată în veșmânt regal.

Colecția al cărei curator este Iulia Gorneanu are două suflete: unul este generator de conversație identitară – obiecte țărănești ale căror pattern-uri vin din străvechime, fiind exemple de design colectiv de mare excepție și rafinament (ii, marame, fote, vâlnice, salbe, oprege, paftale, fotografii etnografice etc.), iar celălalt aduce în actualitate feminitatea, candoarea, misterul femeilor de la sfârșit de sec XIX – început de XX (dantele, poșete, pălării, umbreluțe, bijuterii, carnețele de bal, pantofi, reviste și fotografii). Întreg demersul expozițional dorește să atragă atenția asupra faptului că există un „stil Regina Maria” care, asemenea stilului victorian, a inspirat doamnele din perioada în care aceasta a trăit, iar acum, dincolo de timp, continuă să ne inspire și să ne ajute să ducem povestea mai departe.

Pentru a întregi această colecție, lucrările artiștilor Aurel Tar – artist vizual, Paul Hitter – pictor, Giulian Dumitriu – sculptor, Mircea Nechita – artist vizual (grafică, gravură, design, sticlă), Ciprian Istrate – pictor, Mirela Trăistaru – artist vizual (pictura, desen, scenografie, bodyart, happening, media), o evocă pe Regina Maria în viziuni plastice diferite, de la expresionism balcanic la hiperrealism.

Advertorial


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Polițiștii au găsit droguri în Vama Veche

lun aug. 6 , 2018
Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat 3 percheziții domiciliare la persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc. 3 persoane au fost reținute.
droguri-litoral-politie vama veche

V-ar putea interesa și: