Militari în rezervă protestează împotriva desființării pensiilor. „În caz de încălcare a contractului, militarul este arestat, pe timp de pace, sau executat, pe timp de război”

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) reprezintă o organizație având ca obiectiv principal apărarea intereselor celor care, sub Drapelul Tricolor, au jurat credință României, iar dacă va fi necesar, o vor apăra „chiar cu prețul vieții”.

Din păcate, cu mici excepții, aproape toate guvernele post-decembriste s-au întrecut parcă în luarea de măsuri antiromânești, în mai toate domeniile, cu precădere în ceea ce privește depopularea, înstrăinarea resurselor naturale, slăbirea puterii de apărare a țării.

Mai mult chiar, se întrec în nerespectarea legilor  promulgate de președintele țării cum este cazul angajamentelor luate la intrarea României în NATO, ori a Legii 223/2015, referitoare la pensiile militare de stat care a adus unele reparații, absolut necesare, sistemului de pensionare pentru militarii rezerviști.

Pe 3 septembrie președintele PNL a declarat că urmează a fi luate unele măsuri pentru desființarea pensiilor speciale  și „normalizarea” prin reducere a a celor aflate în plată.

Este exclus ca guvernanții să nu cunoască faptul că rezerviștii au cotizat întreaga lor viață de militar mai mult decât civilii, inclusiv pentru pensii, direct la bugetul de stat. De aceea și pensiile militarilor, a căror obligații continuă și după trecerea în rezervă, sunt, în fapt, solde de rezervist și se plătesc direct din bugetul Apărării, nu din „coșul de pensii”, în conformitate cu obligațiile luate de România la intrarea în NATO.

Este exclus ca guvernanții să nu cunoască faptul că militarii nu au contracte de muncă normată la 8 ore cu plată suplimentară, ci contracte de „prestare a activității” de militar, la ordin, 24 de ore din 24, 30/31 de zile pe lună. În caz de încălcare a acestui contract, militarului nu i se desface contractul de muncă, ci este arestat, pe timp de pace sau executat, pe timp de război. Nu trebuie uitat că militarul în timpul exercitării profesiei, pierde aproape toate drepturile civile.

Cele arătate mai sus dar și măsurile clar antinaționale și antistatale, luate îndeosebi de Guvernul Cîțu, sub pretextul „austerității” și a Pandemiei, ducând la pauperizarea rapidă a populației României și aruncarea statului român în incapacitate de funcționare, determină rezerviștii din SCMD să participe, alături de alte formațiuni similare, în zilele de 16 și 30 septembrie, la noi proteste în fața sediului Guvernului României. Fiecare militar rezervist, participant la aceste proteste, va purta asupra sa drapelul tricolor, sub care a jurat credință României, iar dacă va fi necesar, o va apăra „chiar cu prețul vieții”.      

Președintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate

Comandor (r) Ilie Truță

Puteți urmări știrile Constanța 100% și pe Google News.

energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.