Ministerul Lucrărilor Publice cumpără 20 de autobuze electrice pentru Constanța

Transportul public de călători din municipiile Alba Iulia, Buzău, Constanța și Ploiești se va desfășura în condiții moderne, cu autobuze electrice, ca urmare a finalizării, de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), a procedurii de atribuire a achiziției publice (fără contestații) pentru 51 autobuze electrice de circa 12m destinate transportului public urban de călători în relief de șes.

Procedura a fost împărțită în 4 loturi, fiecărui municipiu fiindu-i repartizate autobuze electrice, stații de încărcare rapidă și stații de încărcare lentă. Astfel:

  • municipiul Alba Iulia – 13 autobuze electrice de cca. 12 m, destinate transportului public urban de călători în relief de șes, 4 stații de încărcare rapidă și 13 stații de încărcare lentă; oferta declarată câștigătoare a fost de 34.221.733 lei fără TVA.
  • municipiul Buzău – 9 autobuze electrice de cca. 12 m destinate transportului public urban de călători în relief de șes, 3 stații de încărcare rapidă și 9 stații de încărcare lentă; oferta declarată câștigătoare a fost de 24.893.100,50 lei fără TVA.
  • municipiul Constanța- 20 autobuze electrice de cca. 12 m destinate transportului public urban de călători în relief de șes, 5 stații de încărcare rapidă și 20 de stații de încărcare lentă; oferta declarată câștigătoare a fost de 55.327.953,30 lei fără TVA.
  • municipiul Ploiești– 9 autobuze electrice de cca. 12 m destinate transportului public urban de călători în relief de șes, 3 stații de încărcare rapidă și 9 stații de încărcare lentă; oferta declarată câștigătoare a fost de 24.200.262 lei fără TVA.

Finanțarea proiectului este asigurată de MLPDA, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4 – ”Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiții 4e – „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, Obiectivul specific 4.1 – „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.