Ministrul Economiei nu o vrea pe Sevil Shhaideh în consiliul de supraveghere al OMV Petrom

Sevil Shhaideh
Sevil Shhaideh

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri, Virgil Popescu, nu o vrea pe Sevil Shhaideh în consiliul de supraveghere al OMV Petrom.

Acesta a solicitat OMV Petrom convocarea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor în vederea revocării sale din această calitate, argumentând că „acţionariatul român al OMV Petrom nu trebuie să-şi permită să menţină în asemenea poziţii de decizie persoane cu abordări discutabile”.

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri, care deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, a cerut directoratului companiei revocarea fostului vicepremier Sevil Shhaideh din Consiliul de Supraveghere al companiei, potrivit unui anunţ publicat vineri pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

„Am solicitat OMV Petrom convocarea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor în vederea revocării doamnei Sevil Shhaideh din calitatea de membru în Consiliul de Supraveghere. OMV Petrom este un jucător important pe piaţa de energie românească şi europeană, iar statul român, care deţine aproape 21% din capitalul social al acestei companii, trebuie să ia decizii care să nu afecteze capitalul de imagine şi performanţele economice ale companiei”, scrie ministrul Virgil Popescu pe pagina de Facebook.

El precizează că unul dintre obiectivele mandatului său este acela de a susţine în funcţii importante ale instituţiilor din subordinea sa “oameni pregătiţi şi asupra cărora nu există semne de întrebare cu privire la profesionalismul şi integritatea lor”.

„Acţionariatul român al OMV Petrom nu trebuie să-şi permită să menţină în asemenea poziţii de decizie persoane cu abordări discutabile şi care au făcut parte dintr-o guvernare care a adus grave prejudicii economiei româneşti”, adaugă oficialul.

Constănțeanca Sevil Shhaideh a fost prima propunere de premier a lui Liviu Dragnea, în decembrie 2016, dar a fost respinsă de preşedintele Klaus Iohannis. În 2017, ea a ocupat funcţia de vicepremier.

În iunie 2018, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Sevil Shhaideh, în dosarul ”Belina”, fiind acuzată de abuz în serviciu comis în perioada în care a fost secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri a solicitat astfel convocarea adunării generale ordinare a acţionarilor, în care să fie totodată ales un membru în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom.

Ministerul mai propune ca durata mandatului noului membru să fie până la 28 aprilie 2021.

OMV Petrom a anunţat în octombrie 2017 numirea fostului vicepremier în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, dar şi în alte două comitete.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 58,3 milioane barili echivalent petrol (bep) în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW.

Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 790 benzinării, la sfârşitul lunii septembrie 2019, sub două branduri, OMV şi Petrom. OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,639% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,998%, iar 18,352% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuţii de 27,8 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 –2018. În perioada 2007-2018, compania a alocat aproximativ 52,5 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.

Sevil Shhaideh a lucrat în Consiliul Județean Constanța mulți ani pe vremea lui Nicușor Constantinescu.

sprijina-jurnalismul-independent
Constanta-financiara-sigla-jpg
Hyundai Kona HEV Exclusiv Auto

Articole recente

Leave a Reply

Your email address will not be published.