Ministrul Educației vrea, din nou, eliminarea sistemului hibrid

eleve-elevi-scoala

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a solicitat analizarea posibilităţii ca elevii din clasele terminale care, în localităţile aflate în scenariul roşu, merg la şcoală doar cu jumătate din clasă să poată participa cu întregul efectiv la ore faţă în faţă, aşa cum se întâmplă în cazul claselor primare. Este vorba despre așa-zisul sistem hibrid, despre care însuși ministrul a spus că nu funcționează, care fusese eliminat la începutul anului, dar la care s-a revenit ulterior.

„Am solicitat astăzi să fie analizată posibilitatea de eliminare a condiţiei care vizează înjumătăţirea efectivelor în clasele terminale în scenariul roşu. Am explicat că nu are niciun fel de logică, atâta vreme cât în aceeaşi şcoală, acelaşi palier, două clase identice, cei de clasa a patra pot veni – şi e foarte bine – cu efectiv complet şi cei de clasa a opta, care au de susţinut examenul naţional, trebuie să vină doar jumătate”, a declarat Sorin Cîmpeanu, joi seară, la Digi 24. 

Ministrul a arătat că o a doua solicitare a ministerului, care va fi înaintată oficial vineri, se referă la şcolile speciale. Astfel, ministerul va solicita ca aceste şcoli să fie deschise integral cu prezenţă fizică după vacanţa de Paşte. 

„Sunt peste 27.000 de elevi cu cerinţe educaţionale speciale. Sunt elevi care, în cea mai mare parte, au nevoie de cabinete de stimulare polisenzorială, de cabinete de stimulare psihomotrică, de cabinete de logopedie, au nevoie de kinetoterapie. Dacă cineva îşi imaginează că aceşti peste 27.000 de elevi pot primi aceste elemente în online sau acasă, se înşală amarnic”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.  Conform acestuia, după vacanţa de Paşte elevii vor reveni la şcoli “cel puţin după scenariile cunoscute”.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.