Ministrul Justiției, PSD, acuzat că și-a plagiat 56,68% din teza de doctorat

Mai mult de jumătate din teza de doctorat a ministrului Justiției, Radu Marinescu, PSD, este plagiată, potrivit unei analize realizate de jurnalista Emilia Șercan de la PressOne.

Conform investigației, cel puțin 56,68% din lucrarea intitulată „Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil” conține texte copiate din alte surse. Mai exact, 140 de pagini din totalul de 247 includ pasaje preluate fără citare corectă.

Radu Marinescu a obținut titlul de doctor în Drept în anul 2009, la Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universitatea din Craiova, sub coordonarea profesorului Ion Dogaru.

Copieri întinse pe zeci de pagini

Analiza arată că cea mai mare parte a conținutului plagiat provine din trei lucrări diferite, iar în unele cazuri pasaje copiate cuvânt cu cuvânt se întind pe până la 25 de pagini consecutive. Metoda folosită este una clasică în rândul demnitarilor acuzați de plagiat: copy-paste, fără ghilimele și fără indicarea autorului original.

Această practică reprezintă una dintre cele mai grave forme de fraudă academică, fiind recunoscută ca atare atât în mediul universitar, cât și de legislația în vigoare la momentul susținerii tezei.

Reacția ministrului: „Nu consider că am plagiat”

Contactat de PressOne, ministrul Justiției a negat acuzațiile și a susținut că nu a încălcat standardele academice.

„Eu nu consider că am plagiat. Asta pot să vă spun”, a declarat Radu Marinescu.

Acesta a mai afirmat că teza a fost elaborată „în conformitate cu normele timpului” și sub coordonarea unui „profesor academician reputat”.

Totuși, jurnaliștii PressOne subliniază că această justificare este falsă: în 2009, atât normele academice, cât și legea, impuneau marcarea clară a fragmentelor preluate din alte lucrări, prin ghilimele și citarea sursei. Plagiatul era deja definit explicit drept fraudă academică.

Un nou caz într-o lungă serie

Invocarea unei presupuse „lipse a normelor” sau a „vidului legislativ” este o strategie deja cunoscută, folosită de numeroși demnitari români acuzați de plagiat înaintea lui Radu Marinescu. Investigația readuce în prim-plan problema integrității academice la cel mai înalt nivel al statului, cu atât mai sensibilă cu cât este vorba despre ministrul Justiției, garantul respectării legii.

Cazul riscă să provoace reacții puternice în spațiul public și să redeschidă discuția despre standardele academice, responsabilitatea universităților și credibilitatea celor care ocupă funcții-cheie în stat.

Radu Marinescu este membru al Partidului Social Democrat (PSD). Este deputat în Camera Deputaților din partea circumscripției electorale nr. 17 Dolj, ales la alegerile parlamentare din decembrie 2024.

COMPLETARE

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, afirmă că ia în calcul un proces în care să îşi „apere dreptul la imagine şi la reputaţie” în urma acuzaţiilor de plagiat pe care le consideră nefondate.

„Eu am spus următorul lucru: respect foarte mult astfel de jurnalism atunci când acesta este obiectiv, este imparţial şi este validat instituţional în construcţia unor certitudini plecând de la nişte simple acuzaţii. Când acesta însă devine unul personal, când acesta devine unul defăimător, când acesta introduce în ecuaţie anumite elemente de presiune cu referire la demersuri instituţionale ale Ministerului, atunci evident că examinez şi eu anumite căi legale. Mă gândesc în ce măsură trebuie să recurg la justiţie pentru protejarea drepturilor mele personale nepatrimoniale: drept la imagine, la reputaţie”, a afirmat Radu Marinescu, luni seară, într-o intervenţie la România Tv. 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Cod galben de ger. Primăria Constanța oferă adăpost persoanelor care au nevoie. Condiția: să fie deparazitate

lun ian. 12 , 2026
Primăria Constanța a anunțat că, după ninsori, urmează o perioadă geroasă la Constanța. Atenționarea meteorologică este valabilă în intervalul 12 ianuarie, ora 20:00 – 13 ianuarie, ora 10:00. În această noapte, vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a Dobrogei. Astfel, temperaturile minime vor fi cuprinse între -13 […]
Centrul pentru persoane fără adăpost din Constanța